MyWIZ, secretul contabililor de succes
CECCAR Constanța: Prevederile OUG nr. 114/2018, prezentate membrilor filialei de reprezentanți ai AJFP și ITM

CECCAR Constanța: Prevederile OUG nr. 114/2018, prezentate membrilor filialei de reprezentanți ai AJFP și ITM

Numărul 8, 5-11 martie 2019  »  Agenda CECCAR

Sediul Filialei CECCAR Constanța a găzduit, în data de 26 februarie a.c., lucrările unei mese rotunde, organizate de filiala Corpului în colaborare cu Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) și Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM), la care au participat peste 60 de experți contabili și contabili autorizați.

La eveniment, AJFP a fost reprezentantă de Doina Cazacu, consilier superior în cadrul Biroului asistență contribuabili, iar ITM de către Didina Mititelu, șef al Biroului control relații de muncă.

Principalele aspecte tehnice discutate la masa rotundă au vizat prevederile OUG nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea unor acte și prorogarea unor termene, specialiștii celor două instituții răspunzând întrebărilor formulate de profesioniștii contabili pe marginea acestui act normativ.

Marți, 26 martie a.c., este programată o nouă întâlnire a membrilor filialei CECCAR cu reprezentanți ai AJFP, tema reuniunii profesionale fiind Noutăți legislative fiscale cu aplicabilitate în activitatea agenților economici(D.C.)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.