CECCAR Dolj: Seminar de fiscalitate, în colaborare cu AJFP, pentru soluționarea diferitelor aspecte tehnice care necesitau clarificări
Numărul 46, 3-9 dec. 2019 » Agenda CECCAR
În data de 28 noiembrie a.c., sediul Filialei CECCAR Dolj a găzduit lucrările unui seminar pe teme fiscale la care au participat, alături de experți contabili, contabili autorizați și stagiari, specialiști ai Fiscului, fiind discutate noutățile legislative de interes pentru profesia contabilă.
„Seminarul s-au desfășurat în mod interactiv, având atât rol de informare, cât și de soluționare a diferitelor aspecte tehnice și legislative care necesită unele clarificări, pe care participanții au fost invitați să le expună”, a transmis ec. dr. Ion Florin Lascu, directorul executiv al filialei Corpului.
Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) a fost reprezentată de Camelia Elisa Cioroianu, consilier în cadrul Serviciului asistență contribuabili, respectiv Iulian Enache, inspector superior.
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc