CECCAR Dolj: Seminar despre legislația muncii și respectarea prevederilor din domeniul financiar-contabil
Numărul 22-23, 13-26 iunie 2017 » Agenda CECCAR
În baza protocolului de colaborare existent între CECCAR și Ministerul Muncii și Justiției Sociale, filiala Dolj a Corpului a organizat joi, 15 iunie a.c., un seminar pe teme profesionale, în parteneriat cu Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM).
În deschiderea acțiunii, directorul executiv al filialei, Florin Lascu, a mulțumit conducerii ITM Dolj pentru sprijinul acordat în organizarea seminarului. Domnia sa a readus în atenția membrilor importanța respectării Codului etic național al profesioniștilor contabili, pentru a asigura servicii la standarde ridicate, în conformitate cu cerințele pieței.
În cadrul acestei acțiuni, specialiștii ITM Dolj – Dorin Burtescu și Romeo Vaicăr, inspectori de muncă – au prezentat probleme de actualitate privind legislația muncii, inclusiv proceduri referitoare la registrul general de evidență a salariaților în format electronic REVISAL, precum și aspecte privind desfășurarea unor activități remunerate fără a exista contracte de muncă încheiate cu angajatorul, rezultate în urma controalelor efectuate.
Directorul executiv al CECCAR Dolj a prezentat unele aspecte rezultate din informațiile transmise de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice cu privire la situația agenților economici de la nivel local, făcând referire, totodată, la nereguli constatate cu privire la respectarea prevederilor Legii contabilității. Pentru a evita nerespectarea legislației din domeniul financiar-contabil și munca la negru la nivel local, s-a discutat cu prilejul întâlnirii despre o posibilă colaborare CECCAR – AJFP – ITM Dolj.
La seminar au participat atât membri ai filialei CECCAR, cât și ai Camerei de Comerț și Industrie Dolj.

Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc