CECCAR Dolj și AJFP: Actualitatea legislativă, în atenția profesioniștilor contabili din județ
Numărul 26-27, 10-23 iulie 2018 » Agenda CECCAR
Joi, 5 iulie a.c., Filiala CECCAR Dolj a organizat un seminar pe teme fiscale la care au participat, alături de experți contabili și contabili autorizați, reprezentanți ai Administrației Județene a Finanțelor Publice (AJFP).
Delegații AJFP au discutat pe îndelete cu profesioniștii contabili îndeosebi despre Declarația unică, explicându-le membrilor filialei modul de întocmire și depunere a acestui formular. Totodată, reprezentanții instituției au prezentat membrilor Filialei CECCAR Dolj noutățile legislative cu incidență fiscală din intervalul iunie-iulie 2018.
În cadrul acțiunii au fost soluționate și diferite aspecte tehnice și legislative care necesită unele clarificări, pe care participanții au fost invitați să le expună. La eveniment, AJFP Dolj a fost reprezentată de Aura Buricea și Gheorghe Dana, consilieri în cadrul Serviciului asistență, Administrația financiară a contribuabililor mijlocii, și inspectorul superior Georgeta Radu.
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc