CECCAR Dolj și DGRFP: Legislația privind stimularea investițiilor cu impact major în economie, dezbătută de profesioniștii contabili din județ
Numărul 34, 4-10 sept. 2018 » Agenda CECCAR
Miercuri, 29 august, Filiala CECCAR Dolj a organizat un seminar pe teme fiscale la care au participat, alături de experți contabili, contabili autorizați și stagiari, specialiști ai Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice (DGRFP).
Reprezentanții instituției au prezentat membrilor filialei noutățile legislative din luna august 2018 de interes pentru profesie, printre subiectele abordate fiind HG nr. 476/2018 privind modificarea și completarea HG nr. 807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investițiilor cu impact major în economie.
DGRFP Dolj a fost reprezentată de Camelia Elisa Cioroianu, consilier al Serviciului Asistență contribuabili din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice, și Liviu Croitoru, șef al Serviciului Ajutor de Stat, Practici Neloiale și Prețuri Reglementate.
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile