CECCAR Galați: Joi, 29 august, întâlnire cu reprezentanți ai AJFP pe tema noutăților legislative
Numărul 28-29, 30 iulie - 12 august 2019 » Agenda CECCAR
Profesioniști contabili din județul Galați vor participa la o întâlnire de lucru dedicată prezentării noutăților legislative din domeniul fiscal, programată să aibă loc joi, 29 august a.c., la sediul filialei CECCAR (Str. Maior Iancu Fotea nr. 3, Bl. L, Et. 1).
Membrii Filialei Galați a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România vor discuta cu specialiști ai Administrației Județene a Finanțelor Publice despre prevederile actelor normative de interes pentru profesie, la final, specialiștii instituției urmând să prezinte avantajele utilizării Spațiului privat virtual (SPV).
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc