Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
CECCAR Iași: Prevederile legale referitoare la angajarea cetăţenilor străini şi regimul juridic aplicabil acestora pe teritoriul României, întâlnire de lucru a membrilor filialei cu reprezentanți ai ITM și Serviciului pentru imigrări

CECCAR Iași: Prevederile legale referitoare la angajarea cetăţenilor străini şi regimul juridic aplicabil acestora pe teritoriul României, întâlnire de lucru a membrilor filialei cu reprezentanți ai ITM și Serviciului pentru imigrări

Numărul 22, 18-24 iunie 2019  »  Agenda CECCAR

Profesioniști contabili, membri ai Filialei CECCAR Iași, au participat în data de 5 iunie a.c., la o întâlnire de lucru, organizată în parteneriat cu Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) și Serviciul pentru imigrări al județului, fiind prezentat cadrul legal referitor la angajarea cetățenilor străini pe teritoriul României.

Reprezentanții celor două instituții au abordat principalele reglementări legale în domeniu, fiind discutate prevederi din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii, Ordonanța Guvernului nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României și pentru modificarea și completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, respectiv Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România.

„Participanţii au fost informaţi că accesul pe piaţa muncii se poate face numai după obţinerea avizului de muncă. De asemenea, au fost prezentaţi paşii de urmat pentru obţinerea avizului de muncă, precum şi documentele necesare în vederea eliberării acestuia pentru un cetăţean străin. Pe lângă avizul de muncă trebuie analizat şi regimul de şedere al cetăţenilor străini pe teritoriul României. Totodată, s-a subliniat faptul că anumiţi cetăţeni străini se încadrează în categoria excepţiilor, în sensul că nu au nevoie de aviz de muncă, fiind vorba despre cazul studenţilor străini ce pot fi angajați doar în regim part-time, a rezidenţilor pe termen lung şi a cetăţenilor străini care sunt căsătoriţi cu cetăţeni români”, au menționat oficialii Filialei CECCAR Iași.

Referitor la contractul individual de muncă, s-a recomandat profesioniștilor contabili că este indicată traducerea acestuia în limba maternă sau într-o limbă de circulaţie internaţională, astfel încât angajatorii să se asigure că cetăţenii străini au luat la cunoştinţă de conţinutul documentului, au adăugat reprezentanții filialei.

„Partea a doua a întâlnirii a avut un caracter interactiv, membrii filialei adresând invitaţilor numeroase întrebări din practica curentă. Acestea au vizat aspecte precum termenul de comunicare a angajării cetăţenilor străini pe teritoriul României, cazul studenţilor străini care pe perioada vacanţei doresc să lucreze mai mult de patru ore pe zi, posibilitatea solicitării online a avizului de muncă şi durata de obţinere a acestuia, condiţiile de delegare şi detasare în altă ţară a cetăţenilor străini angajaţi în ţara noastră etc”, a conchis conducerea filialei Corpului.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.