Determinarea și interpretarea principalilor indicatori financiari la o entitate din sectorul audiovizual
Expertiza și auditul afacerilor
Sectorul audiovizual reprezintă o arie de activitate ce a cunoscut o dinamică extraordinară în ultimii decenii, care se manifestă printr-o amplificare atât a diversității individuale, cât și a concurenței din domeniu. Specificul activității acestui sector influențează în mod inevitabil și informațiile financiare, foarte relevante fiind cele de sinteză, cuprinse în raportările financiare. Informațiile financiare de sinteză vizează poziția financiară, performanțele financiare și variația acestora.
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc