CECCAR Neamț: Ceremonia de premiere a câștigătorilor Concursului de cultură și educație financiar-contabilă
Numărul 18, 10-16 mai 2023 » Cariere. Drumul spre performanță
Miercuri, 10 mai 2023, la sediul ISJ Neamț au fost premiați câștigătorii etapei județene a Concursului de cultură și educație-financiar-contabilă, care a avut loc la 28 aprilie, la sediul Liceului Economic „Alexandru Ioan Cuza” din Piatra Neamț.
Elevii claselor a XI-a din învățământul preuniversitar au avut ocazia să concureze în competiția organizată de Ministerul Educației, prin inspectoratele școlare județene, cu colaborarea Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) și a Colegiului Economic „Virgil Madgearu” din București. Concursul, aflat la prima ediție, este dedicat elevilor de liceu, din clasa a XI-a, filieră tehnologică, profil Servicii, calificarea profesională Tehnician în activități economice.
10 liceeni, reprezentanți ai Colegiului Tehnic „Petru Poni” din Roman, ai Liceului Economic „Alexandru Ioan Cuza” din Piatra Neamț și ai Colegiului Tehnic „Miron Costin” din Roman, au participat la faza județeană.
Festivitatea de premiere a elevilor a avut loc în prezența inspectorului școlar general, Florentina Luca-Moise, a președintelui Consiliului CECCAR Filiala Neamț, Magdalena-Violeta Iftode, a directorilor celor trei licee și a cadrelor didactice.
CECCAR a premiat performanța la nivel județean prin oferirea de diplome și premii în bani, astfel : Premiul I: 700 lei, Premiul II: 500 lei, Premiul III: 300 lei, Mențiune: 200 lei.
Din partea CECCAR Filiala Neamț au fost oferite diplome Inspectoratului Școlar Neamț, liceelor, inspectorului școlar de specialitate, directorilor de licee, profesorilor de clasă și membrilor comisiei de organizare, în semn de apreciere a colaborării interinstituționale pentru dezvoltarea sistemului educațional din România și a implicării în formarea de noi generații de profesioniști. Totodată, elevii care s-au înscris în această competiție au primit certificate de participare.
Primii doi elevi clasați la faza județeană s-au calificat la etapa națională a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă, care se va desfășura la București. Le urăm succes!
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial