CECCAR Prahova: Dezbateri cu beneficiarii lucrărilor de expertiză contabilă judiciară
Numărul 26-27, 11-24 iulie 2017 » Agenda CECCAR
Filiala Prahova a organizat, recent, o întâlnire a experților contabili judiciari cu principalii beneficiari ai expertizelor contabile întocmite de aceștia. Reuniunea a vizat dezbaterea unor aspecte întâlnite în practică și semnalate de experții contabili judiciari, transmise anterior de filială invitaților la eveniment.
Au participat membri ai filialei, judecător Ioana Cârstea, președintele Tribunalului Prahova, procuror Ancuța Vasile – Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, subcomisar Monica Grigore – Inspectoratul Județean de Poliție, Iulia Roșu, șeful Biroului local de expertize tehnice judiciare, Nicolae Balalia, directorul Camerei de Conturi Prahova, inspectori de la Serviciul Inspecție fiscală din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Ploiești. Cornel Nițu, președintele CECCAR Prahova, Ion Iancu, directorul executiv al filialei, și Gheorghe Mârzea, auditor de calitate, au fost prezenți, de asemenea, la dezbateri.
Stabilirea obiectivelor, obiecțiile la raportul de expertiză, temenele pentru depunerea rapoartelor și modul de repartizare a expertizelor în specialitatea contabilitate-fiscalitate au fost temele discutate de experții contabili cu reprezentanții instituțiilor amintite, aducându-se sugestii pentru îmbunătățirea activității de expertiză contabilă judiciară și întărirea colaborării cu beneficiarii lucrărilor de expertiză.
Cu acest prilej, președintele Tribunalului Prahova, Ioana Cârstea, a clarificat cu membrii filialei unele aspecte referitoare la utilizarea unor termeni economici în formularea obiectivelor, menționând, totodată, că expertul contabil nu are competență în stabilirea prejudiciului, dar poate să-și exprime opinia, în calitate de specialist, cu privire la modul de stabilire a acestuia.
Referitor la cele de mai sus, președintele Tribunalului a venit cu o precizare, explicând că, în situația în care obiectivele formulate de instanțe conțin aspecte ce depășesc prerogativele experților contabili, expertul nu se va pronunța cu privire la acestea.
Insuficiența probelor a fost un alt subiect dezbătut de membrii filialei cu invitații la eveniment, amintindu-se, în acest sens, că expertul contabil poate întocmi, în acest caz, un raport de imposibilitate a exprimării opiniei.
Dezbaterile au abordat și teme precum modalitățile de obținere a documentelor referitoare la persoanele juridice în cazul în care expertul nu le are la dispoziție, onorariile, convocările transmise de experții contabili membrilor Camerei de Conturi Prahova, propuneri și sugestii pentru bunul mers al actului de justiție.
La finalul întâlnirii, reprezentantul Tribunalului Prahova a precizat că subiectele discutate vor fi analizate și la nivelul instituției, într-un cadru mai larg, unde vor fi invitați și reprezentanți ai filialei. Participanții au evidențiat, totodată, buna colaborare dintre experții contabili judiciari și instanțele de judecată, ceea ce duce la soluționarea cu celeritate a dosarelor aflate pe rolul instanțelor.
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial