CECCAR Prahova: Întâlnire „altfel” cu elevi ai Colegiului Economic „Virgil Madgearu” din Ploiești
Numărul 18, 10-16 mai 2023 » Agenda CECCAR
Elevi de la Colegiul Economic „Virgil Madgearu” din Ploiești au vizitat, în cadrul Săptămânii altfel, CECCAR Filiala Prahova și au aflat mai multe despre cum poți deveni un profesionist contabil și oportunitățile de carieră pe care le deschide profesia contabilă, o profesie fit for future.
Cornel Nițu, președintele Consiliului filialei, și Ileana Ciobanu, șef birou Evidență Tablou, le-au prezentat micilor finanțiști organismul profesional, rolul acestuia în dezvoltarea profesiei contabile și modul în care pot obține calificările de expert contabil, respectiv contabil autorizat.
Reprezentanții filialei le-au vorbit viitorilor economiști și, de ce nu, profesioniști contabili despre ceea ce înseamnă profesia contabilă pentru dezvoltarea organizațiilor, despre oportunitățile de carieră pe care le pot avea dacă aleg să devină specialiști în acest domeniu, putând chiar să-și dezvolte propria afacere. Pentru orice tânăr aflat la început de carieră, domeniul financiar-contabil este calea sigură spre succes.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc