CECCAR Prahova: Pentru dumneavoastră, doamnelor, ediția a VII-a
Numărul 48-49, 17 dec. 2019 - 13 ian. 2020 » Agenda CECCAR
Camera de Comerț și Industrie (CCI) Prahova, în parteneriat cu Filiala Prahova a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, a organizat joi, 12 decembrie a.c., evenimentul Pentru dumneavoastră, doamnelor, aflat la a VII-a ediție.
Peste 130 de persoane au fost prezente la sediul CCI Prahova, care a găzduit manifestarea: antreprenoare, reprezentante ale unor firme importante din județ, cadre didactice, doamne care își desfășoară activitatea în diverse domenii, precum sănătate, cultură, presă etc.
Programul evenimentului a cuprins prezentări legate de styling, beauty, sănătate, nutriție, rolul și importanța femeii în lumea actuală, povești de afaceri aflate la început de drum.
Un alt moment special pentru participante a fost reprezentația susținută de artiști ai Operei Naționale Române din București.
În aceeași zi, reprezentanți ai filialei au participat la evenimentul dedicat împlinirii a 145 de ani de învățământ economic prahovean, organizat de Colegiul Economic „Virgil Madgearu” din Ploiești la sediul Consiliului Județean Prahova. Cu acest prilej, Filiala CECCAR Prahova a primit o diplomă de excelență și o plachetă, în semn de recunoaștere a colaborării în organizarea unor acțiuni destinate dezvoltării educației economice.
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc