Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
CECCAR Sibiu: Facilitățile fiscale instituite prin Ordonanța Guvernului nr. 6/2019, discutate de membrii filialei cu specialiști ai AJFP

CECCAR Sibiu: Facilitățile fiscale instituite prin Ordonanța Guvernului nr. 6/2019, discutate de membrii filialei cu specialiști ai AJFP

Numărul 37, 1-7 octombrie 2019  »  Agenda CECCAR

În data de 26 septembrie a.c., la sediul Administrației Județene a Finanțelor Publice (AJFP) Sibiu s-a desfășurat o întâlnire profesională a specialiștilor instituției cu experți contabili și contabili autorizați, membri ai filialei CECCAR.

Discuțiile s-au axat, îndeosebi, pe facilitățile fiscale instituite prin Ordonanța Guvernului nr. 6/2019. Prin acest act normativ s-a reglementat instituirea unor măsuri de acordare a unor facilități fiscale în funcție de valoarea obligațiilor bugetare restante la 31 decembrie 2018, astfel: măsuri de restructurare a obligațiilor bugetare restante la 31 decembrie 2018 pentru debitorii care au datorii mai mari de un milion lei, bazată pe un plan de restructurare, test al creditorului privat prudent, plată eșalonată și supraveghere fiscală pe perioada înlesnirii; anularea accesoriilor în cazul datoriilor sub un milion lei dacă obligațiile bugetare principale se achită până la 15 decembrie 2019.

Prezentarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 6/2019 a fost realizată de către Adriana Berchi și Gabriela Bogdan, șef serviciu, respectiv consilier superior al Serviciului asistență contribuabili din cadrul AJFP Sibiu. „Ultima parte a întâlnirii a fost alocată intervențiilor, întrebărilor și discuțiilor participanților pe marginea temelor abordate”, au precizat oficialii filialei Corpului.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.