CECCAR Suceava: Seminar de fiscalitate
Numărul 37, 26 sept. - 9 oct. 2017 » Agenda CECCAR
Filiala Suceava a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România a organizat, miercuri, 27 septembrie a.c., un seminar de fiscalitate, în colaborare cu Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) și Camera de Comerț și Industrie Suceava.
Întrunirea a avut ca temă OG nr. 23/2017 privind plata defalcată a TVA. Noutăți legislative și a venit în sprijinul celor interesați să aprofundeze mecanismul introdus prin ordonanța amintită.
Peste 100 de persoane, experți contabili, contabili autorizați, stagiari ai Filialei CECCAR Suceava și oameni de afaceri, au participat la seminar.
Discuțiile moderate de Felicia Strugaru, specialist al AJFP Suceava, au adus clarificări referitoare la aplicarea prevederilor OG nr. 23/2017 în activitatea financiar-contabilă.

Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc