CECCAR Teleorman: Expertiza contabilă judiciară, într-o abordare practică
Numărul 48-49, 19 dec. 2017 - 15 ian. 2018 » Agenda CECCAR
În sala de cursuri a filialei Teleorman a avut loc, în luna decembrie, o întâlnire de lucru a Grupului Experților Contabili Judiciari, cu tema Expertiza contabilă judiciară, într-o abordare practică, la care au participat reprezentanți ai principalilor beneficiari ai expertizei contabile judiciare.
Au fost prezenți Cosmin Mitroi – președintele Judecătoriei Alexandria; Petrica Ristache - Comisar șef de poliție – șef serviciu de investigare a fraudelor din cadrul Inspectoratului județean de Poliție Teleorman, și Alexandru Trifu, comisar în cadrul Biroului de cercetări penale – IPJ Teleorman.
Orizontul de așteptare din perspectiva asigurării calității serviciilor furnizate de experții contabili a fost prezentat de președintele filialei, Sabina Urecheanu, iar auditorul de calitate, Alexandru Georgescu, a expus tema care a facut obiectul întâlnirii: Expertiza contabilă judiciară, într-o abordare practică.
Pe baza materialului prezentat au avut loc dezbateri ce au vizat obligațiile experților contabili judiciari cu privire la desfășurarea activității de audit de calitate, exemplificarea unor neconformități constatate cu prilejul exercitării auditului, precum și un inventar al problemelor cu care se confruntă membrii pe tot parcursul desfășurării expertizei contabile – de la numire până la depunerea raportului. În acest sens au fost prezentate aspecte cum ar fi: numirea experţilor și primirea cu întârziere a numirilor pentru efectuarea rapoartelor de expertiză contabilă, respectarea specializărilor cuprinse în lista existentă la biroul local de expertiză, obiective neclare, stabilirea formulării obiectivelor cu participarea experților contabili etc. S-a discutat, de asemenea, cu privire la onorariile experților contabili, precum și referitor la termenele de realizare a expertizelor contabile.
Reprezentanții instituțiilor au discutat cu experții contabili cu privire la problemele ridicate, menționând că acestea vor fi prezentate conducerii instituțiilor, pentru a se acționa în sensul rezolvării.
De asemenea, au fost prezentate și problemele cu care se confruntă instanțele și organele de cercetare penală atunci când acceptă sau dispun proba cu expertiza contabilă.
Au fost lansate subiecte de discuție atât din partea invitaților, cât și a experților contabili, astfel încât s-a conturat un tablou al tuturor problemelor, fiind identificate și unele soluții pentru rezolvarea acestora, și oferindu-se garanții de ambele părți cu privire la colaborarea în vederea eliminării unor neajunsuri.
De asemenea, s-a concluzionat că astfel de întâlniri de lucru sunt eficiente din perspectiva ambelor părți, stabilindu-se ca acestea să se desfășoare periodic, după un calendar ce va fi stabilit.
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial