Activități de prevenire, constatare și sancționare a neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale
Expertiza și auditul afacerilor
Având în vedere strategia actuală a țării noastre de absorbție a fondurilor structurale și de coeziune, pentru evitarea neregulilor în accesarea și implementarea fondurilor europene, este foarte important să cunoaștem cadrul legal în domeniu, astfel încât să luăm în timp util toate măsurile necesare de prevenire a acestora, în scopul evitării restituirii integrale sau parțiale a sumelor primite.
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor