Cel mai lung zbor din istorie al unui avion de pasageri: 15.715 kilometri şi 16 ore în aer
Numărul 11-12, 24 mar. - 6 apr. 2020 » Roza vânturilor
Industria aviaţiei a fost puternic lovită de criza coronavirusului. Mii de zboruri au fost anulate până acum, iar unele companii anunţă că riscă falimentul. Air Tahiti Nui îşi continuă activitatea şi tocmai a înregistrat cel mai lung zbor din istorie. 15.715 kilometri s-a deplasat un avion al Air Tahiti Nui, din Papeete (Polinezia franceză) până la Paris (Franţa), informează Mediafax. În mod normal, avioanele care zburau pe această rută făceau escală la Los Angeles, pe LAX. Preşedintele SUA, Donald Trump, a ordonat însă în urmă cu câteva zile ca niciun avion de pasageri din Europa să nu mai aterizeze pe teritorul SUA.
Zborul a durat puţin sub 16 ore, iar la bord s-au aflat patru piloţi. Avionul este un Boeing 787-9.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial