Copil fiind, i s-a spus „Micul Mozart”, apoi, adolescentului şi tânărului i s-a atribuit titlul de „Pianist genial”, iar la maturitate i se spunea doar Dinu Lipatti. Era de ajuns, atât aici, în ţară, cât şi pe meridianele globului pentru a stârni admiraţie şi încântare în mijlocul celor mai rafinaţi melomani. Amintirea sa este şi va fi, cu siguranţă, vie deoarece a fost o excepţie, acoperind o strălucită pagină de istorie naţională şi universală a muzicii de cea mai înaltă calitate, în care s-au întruchipat virtuţi din totdeauna ale pământului său natal.

Nu ne propunem să-i schiţăm biografia, deşi conţine momente cu un puternic mesaj emoţional, ci doar să semnalăm o impresionantă suită de manifestări ce i-au fost şi îi sunt dedicate, în România şi în străinătate. Este o mărturie a faptului că există încă preocupări majore în plan cultural, în centrul cărora se află mari personalităţi ale artei româneşti. În galeria lor, Dinu Lipatti ocupă un loc de seamă.

Evenimentul major l-a constituit concertul extraordinar de la Ateneul Român, unde, practic, Dinu Lipatti a debutat în 1922, la vârsta de numai cinci ani. Concertul din martie 2017 a fost susţinut de Camerata Regală, sub bagheta maestrului Horia Andreescu. Programul a inclus lucrări ale lui Dinu Lipatti, ale lui Mozart şi Chopin. Pianul a fost instrumentul-vedetă, iar protagoniştii s-au străduit (şi au reuşit) să-l omagieze, aşa cum se cuvine, pe ilustrul muzician.

Nimic mai emoţionantă decât evocarea primului concert susţinut de „Micul Mozart”. Copilul firav, timid – care s-a aşezat atunci la pian – a vrăjit întreaga asistenţă. S-a impus, astfel, cu autoritate, în galeria marilor pianişti, iar performanţele sale interpretative, dar şi în materie de compoziţii, l-au însoţit de-a lungul întregii vieţi, întreruptă necruţător la numai 33 de ani, în urma unei boli nemiloase. Atunci, în 1922, în sală se afla o fetiţă de aceeaşi vârstă care a devenit, la rândul ei, pianistă şi… soţia lui Dinu Lipatti.

Chiar dacă nu punem accentul pe elementele de ordin biografic, nu putem să nu reamintim, foarte pe scurt, că naş i-a fost George Enescu, iar profesori – Mihail Jora şi Florica Musicescu. De asemenea, personalităţi ale muzicii universale, interpreţi şi compozitori şi-au legat momente importante din viaţa lor de colaborarea artistică de excepţie a lui Dinu Lipatti.

Numele său se află înscris pe plăci memoriale dintr-un triunghi artistic al Bucureştiului vechi şi nou, pe bulevardul Lascăr Catargiu, pe străzile Grigore Alexandrescu şi Povernei. Deseori, am văzut tineri şi mai puţin tineri oprindu-se în faţa plăcilor comemorative, în semn de preţuire faţă de tot ceea ce a făcut pentru muzică Dinu Lipatti. Un profund omagiu aduc şi cei care se opresc în faţa caselor memoriale din afara ţării unde a trăit şi lucrat Dinu Lipatti. În multe dintre localităţile din străinătate, care l-au avut ca oaspete pe Dinu Lipatti, Institutul Cultural Român a organizat, în aceste zile, manifestări evocatoare, cu larg răsunet în rândurile iubitorilor de muzică adevărată. Astfel, la Centenarul Dinu Lipatti nu se elogiază doar viaţa şi opera unui pianist şi compozitor desăvârşit, ci se reliefează şi un mod exemplar de preţuire a marilor personalităţi artistice ale naţiunii române.