Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Centralele nucleare furnizează mai mult de un sfert din energia electrică a UE

Centralele nucleare furnizează mai mult de un sfert din energia electrică a UE

Numărul 7, 23 feb.-1 mar. 2021  »  Lumea în care trăim

13 state membre ale UE dispun de un total de 106 reactoare nucleare, producând 765.337 GWh de electricitate sau aproximativ 26% din producția totală de energie electrică din UE, potrivit datelor Oficiului European de Statistică Eurostat, citate de Mediafax. Cel mai mare producător de energie nucleară din UE a fost în 2019 Franța, cu 399.011 GWh (52,1% din totalul UE), urmată de Germania (75.071 GWh sau 9,8%), Suedia (66.130 GWh sau 8,6%) și Spania (58.349 GWh sau 7,6%). Aceste patru țări au reprezentat împreună mai mult de trei sferturi din cantitatea totală de energie electrică generată în instalațiile nucleare din UE.

Centrala de la Cernavodă a produs 11.280 GWh în 2019, sub producțiile centralelor din Bulgaria (16.555 GWh), Ungaria (16.288 GWh) sau Cehia (30.246 GWh), dar peste producția din Slovenia (5.821 GWh) sau Olanda (3.909 GWh).

Din 2006, producția totală de energie electrică de la centralele nucleare din UE a scăzut cu 16,3%, în principal din cauza opririi reactoarelor nucleare din Germania.

Datele Eurostat sunt valabile pentru anul 2019.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.