Este incontestabil că atât la scară micro, cât și la nivel macro s-au regândit și se regândesc, în continuare, numeroase concepte care au stat și vor sta la baza politicilor publice în condițiile prelungirii pandemiei. În acest mod, țara noastră se aliniază unei importante și evidente tendințe pe plan mondial: mai toată lumea conștientizează faptul că, în confruntarea cu provocări și riscuri, necunoscute până acum pe întregul mapamond, se impun abordări și soluții, la rândul lor inedite, fie și numai parțial.

Bunăoară, cu o jumătate de an în urmă, nu se utiliza cu atât de mare frecvență și cu o determinare ieșită din comun sintagma „centură de siguranță” în legătură cu starea economiei la toate nivelurile, de la entitățile de bază până la dimensiuni globale. A „reinventat-o” Banca Centrală Europeană (BCE), care a reacționat mai repede și mai consistent decât alte organisme și instituții, imediat după declanșarea pandemiei de COVID-19.

Ca răspuns la cea mai severă contracție a economiei din istoria recentă, BCE a început să cumpere importante cantități de obligațiuni și, de asemenea, plătește băncile pentru ca acestea să acorde credite, totul în încercarea de a salva economia întregului bloc comunitar din care România face parte. BCE și-a confirmat disponibilitatea de a continua programul de achiziții de titluri de stat, atât timp cât persistă efectele pandemiei. Planul de sprijinire a economiei, în valoare totală de 1.350 de miliarde de euro, ar urma să fie operațional cel puțin până în luna iunie 2021. Reamintim că, în luna iunie a.c., BCE a anunțat că se așteaptă la o contracție de 8,7% a produsului intern brut al zonei euro în acest an, urmată de o relansare de 5,2%, anul viitor, și de un avans de 3,3%, în 2022.

Această predicție prezintă o mare importanță și pentru țara noastră, dintr-o dublă perspectivă: economia românească depinde, în proporție de peste două treimi, de comerțul cu statele din zona euro și, în același timp, ceea ce se petrece în această zonă are un efect de antrenare pe ansamblul Uniunii Europene.

Ideea de „centură de siguranță”, aplicată la economie, la toate nivelurile evocate, nu se rezumă la elementele folosite de BCE, ci este completată de specificități locale, inclusiv la scară națională.

În actuala situație excepțională, recursul la „centurile de siguranță” a devenit obligatoriu, ceea ce a provocat revizuiri severe și în materie de teorii economice. Așa, de exemplu, ce a mai rămas din sloganul „statul trebuie să se retragă din economie”? Mai sunt, oare, valabile aserțiuni de genul „statul social este de domeniul trecutului” sau „numai creșterea economică diminuează inegalitățile”? Pot fi enumerate numeroase alte teme supuse examenului critic, ca urmare a realităților determinate de pandemia de COVID-19. Ele nu pot fi epuizate într-un simplu comentariu. Ideea de bază la care recurg mulți analiști este formulată simplu: nu mai sunt valabile, în întregime, reprezentările despre procesul de mondializare, mai ales cel de hipermondializare în noile condiții. Firește, până la elaborarea unui alt concept este cale lungă. Procesele și fenomenele determinate de pandemie sunt în curs de desfășurare, apar permanent elemente noi, contradictorii, iar confruntările de idei nu au atins punctul culminant care ar permite măcar avansarea unor concluzii preliminare. De aici, tot mai numeroase incertitudini și riscuri. Dacă ar fi să identificăm un anumit consens în dezbaterile amintite, atunci, neîndoios, trebuie să facem trimitere la ideea potrivit căreia nu avem de-a face cu o situație conjuncturală tipică, ci – cum s-a remarcat deseori – cu schimbări de fond în care teme precum capacitatea de adaptare la schimbări dramatice, raporturile dintre capital și muncă, criteriile de alocare și dimensiunile ajutorului de stat, echilibrele și dezechilibrele componentelor produsului intern brut la nivelul Uniunii Europene și, desigur, în cazul fiecărui stat membru, optimizarea procesului de reglementare fiscală și în materie de concurență au implicații multiple asupra prezentului și viitorului profesiei contabile. Anticiparea schimbărilor amintite, atât în privința structurii metodologiilor, cât și a instrumentelor de lucru, devine o condiție obligatorie pentru succesul oricărui demers individual și colectiv de întâmpinare a viitorului pe deplin pregătiți. În acest fel, imprevizibilul va ceda tot mai mult spațiu predictibilului.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)