Cerințele necesare pentru ca un produs să poată fi numit românesc ar putea fi stabilite printr-un act normativ
Telex » Știri
14 martie 2024
Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, afirmă că există o evaluare la nivelul Guvernului pentru a se stabili printr-un act normativ cerințele necesare pentru ca un produs să poată fi catalogat de origine românească, mai ales că au fost situații în care "poate doar cartonul în care este ambalat produsul este de origine românească". "De la nivelul cabinetului prim-ministrului am primit o informare și o solicitare de opinii în legătură cu un act normativ ce ar trebui să stabilească cumva care sunt exigențele clare pentru a numi un produs «Românesc», «Boieresc», «Cămara bunicii» sau cele cu care suntem deja familiarizați. Ca să înțelegem de ce cred că s-a luat în calcul această situație, pentru că, la un moment dat, verificând un producător de siropuri ce livra pentru aceste mărci, am constatat că singurul ingredient românesc era apa cu care se dilua smecleul venit din alte țări. Până și zahărul era, de asemenea, din afara nu numai a României, ci și din afara spațiului european. Și iată, așa cum spuneam, de la nivelul Guvernului există o evaluare a acestor situații, pentru a nu mai putea numi un produs ca fiind românesc, în condițiile în care poate doar cartonul în care este ambalat este de origine românească", a declarat, la conferința "Sustenabilitate și digitalizare. Beneficiile inteligenței artificiale și pericolul Deep Fake pentru consumator", Horia Constantinescu, citat de Agerpres.
În aceea ce privește garanția că alimentele cu mențiunea bio sunt într-adevăr bio, președintele ANPC a spus că sunt mai multe autorități în România care veghează întregul lanț alimentar, considerând, însă, că niciodată nu sunt prea mulți în a păzi siguranța cetățeanului.
"Suntem mai multe autorități, cele care veghează pe întreg lanțul alimentar. Din păcate, unii dintre colegii din alte instituții au impresia că tot terenul le aparține și își doresc cumva eliminarea altor autorități. (...) Cred că niciodată nu suntem prea mulți în a păzi siguranța cetățeanului și bineînțeles, inclusiv la nivelul Comisiei Europene, cel puțin autoritatea noastră a atras atenția că, de exemplu, semaforizarea NutriScore care recomandă că un aliment este sau nu sănătos, prin inscripționarea acestuia cu un semafor și punerea pe culoarea verde, în opinia noastră, nu reprezintă o indicație de sănătate absolut deloc. Poate alimentul respectiv are puține zaharuri și puțină grăsime, dar are tot tabelul lui Mendeleev și vom reuși în felul acesta să mâncăm și alimente pe care nu credeam că le vom înghiți vreodată. Iată că avem nevoie de opinii, nu neapărat ale specialiștilor, avem inclusiv nevoie de opinia cetățeanului în raport cu așteptările acestuia. Cred că la un moment dat, inclusiv Comisia Europeană ar trebui să ia decizia sănătoasă, de a nu ne mai învăța că noi putem înghiți imazalil (substanță utilizată pentru protecția plantelor, pesticid, n.r.), dar numai o linguriță în fiecare zi ca să luminăm, nu să și murim, și plimbându-ne prin cameră să economisim curent electric", a explicat el.
Constantinescu a menționat că Autoritatea primește din partea consumatorilor sute de mii de reclamații, ceea ce arată că instituția a câștigat din ce în ce mai multă încredere în rândul consumatorilor.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Festivalul Cărților Deschise, o fereastră spre fascinanta lume a cunoașterii
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale