CERT-Ro avertizează turiștii români care vor călători în Grecia: au apărut site-uri care pot colecta date personale de la cei care completează formularul solicitat la intrarea în țară
Telex » Știri
23 iulie 2021
Experții în securitate cibernetică recomandă utilizarea exclusiv a portalurilor oficiale
Centrul Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO) avertizează că au apărut site-uri care pot colecta date personale și informații financiare de la turiștii care completează formularul solicitat la intrarea în Grecia, informează Mediafax. Astfel, potrivit CERT-RO, cei care călătoresc sau plănuiesc să se deplaseze în Grecia trebuie să fie atenți unde își introduc datele pentru generarea formularului necesar la intrarea în țară.
„Au apărut deja site-uri care pot profita de neatenția utilizatorului pentru a-i colecta date cu caracter personal sau date financiare (…). Evitați accesarea surselor neoficiale și nu furnizați date pe astfel de site-uri!”, explică specialiștii. Mai mult – spun experții CERT-RO – au fost situații în care utilizatorilor li s-au cerut inclusiv date de card, „deși în mod normal formularul NU specifică necesitatea oferirii acestor detalii”.
Experții spun că pentru a evita problemele, turiștii trebuie să utilizeze doar site-urile oficiale.
„Site-ul oficial, recomandat inclusiv de Ministerul Afacerilor Externe, este travel.gov.gr”, recomandă cei de la CERT-RO.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor