CFR a reactualizat programul de circulație a trenurilor pentru Miercurea Ciuc, Iași și Blaj
Telex » Știri 28 mai 2019
CFR a reactualizat programul de circulație a trenurilor pentru Miercurea Ciuc, Iași și Blaj, iar în perioada desfășurării vizitei apostolice a Papei Francisc, CFR Călători informează că are în circulație capacitatea maximă de transport, tehnic disponibilă, pentru asigurarea mobilității cetățenilor, informează Mediafax.
În vederea asigurării unui acces cât mai bun al participanţilor în localităţile vizitate de Suveranul Pontif, au fost introduse în circulație trenuri suplimentare de rang Regio, ce vor deservi localităţile Miercurea Ciuc și Iași în data de 1 iunie și Blaj în data de 2 iunie, precizează un comunicat al companiei.
Pentru gestionarea fluxurilor de pelerini, biletele la trenurile suplimentare au fost puse în vânzare începând din data de 15 mai, eșalonat, iar prioritate au grupurile organizate de către Arhiepiscopii şi Episcopii sau autorități locale.
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial