CFR anunță reducerea vitezei trenurilor din cauza caniculei

CFR anunță reducerea vitezei trenurilor din cauza caniculei

Telex » Știri 19 iunie, 14:25  

În perioada 19 - 21 iunie a.c., din cauza temperaturilor ridicate anunțate în județele aflate sub incidența celor două avertizări de temperaturi caniculare Cod galben și Cod portocaliu, traficul feroviar pe segmentele de cale ferată unde temperatura la nivelul șinei ajunge și chiar depășește 50 de grade Celsius se va desfășura în condiții speciale, cu reducerea vitezei de circulație a trenurilor, în anumite intervale orare, acestă măsură fiind prevăzută de instrucțiile feroviare și are drept scop desfășurarea traficului feroviar în condiții de siguranță, a anunțat Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA, citată de Mediafax.

Reducerea vitezei de circulație a trenurilor cu 20-30 km/h față de viteza normală reprezintă una dintre principalele măsuri aplicate de orice sistem feroviar, în vederea derulării traficului în condiții de siguranță.

Zonele aflate sub avertizare de temperaturi extreme, pentru următoarele 3 zile, sunt: nordul Crișanei, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei, Moldova, jumătatea estică a Munteniei și Dobrogea, aflate sub incidența Codului galben, respectiv Banat, Oltenia, jumătatea de vest a Munteniei, precum și în sudul Crișanei și sud-vestul Transilvaniei, aflate sub incidența Codului portocaliu.

În intervalele orare în care temperatura în aer depășește deja 37 de grade, personalul de întreținere a infrastructurii feroviare face permanent revizii suplimentare pe rețea, prin verificarea directă a căii, măsurarea și înregistrarea permanentă a evoluției temperaturilor la nivelul șinei, iar în intervalele orare în care temperatura în șină pe anumite intervale de stații depășeste 50 de grade se reduce viteza de circulație a trenurilor în medie cu 20-30 km/h față de viteza normală, astfel încât traficul feroviar să se desfășoare în depline condiții de siguranță.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.