MyWIZ - Business în cloud
CFR Călători: Cheltuielile cu activitatea curentă de exploatare nu vor fi acoperite în acest an

CFR Călători: Cheltuielile cu activitatea curentă de exploatare nu vor fi acoperite în acest an

Telex » Știri 8 mai, 9:14  

CFR Călători a primit, în acest an, cu 47% mai puține fonduri față de necesarul prevăzut în buget, ceea ce duce la o neacoperire a cheltuielilor privind activitatea curentă de exploatare, informează compania într-un comunicat de presă citat de Agerpres. Astfel, pentru anul 2024, cuantumul compensației alocate, în sumă de 1,11 miliarde de lei se află sub necesarul fundamentat, de 2,38 miliarde de lei.

"Asta duce la o neacoperire a cheltuielilor privind activitatea curentă de exploatare. Astfel, s-a creat un dezechilibru în bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2024 al CFR Călători. CFR Călători operează trenuri de călători în conformitate cu obligațiile din contractul de servicii publice încheiat între Autoritatea pentru Reformă Feroviară și companie, prin care ARF se obligă să achite compensația în conformitate cu termenii și condițiile CSP 2022 - 2032", notează sursa citată.

Conform operatorului național de transport feroviar de călători, pierderea brută prognozată pentru anul în curs, în sumă de 1,026 miliarde de lei, are drept cauză nealocarea compensației bugetare la nivelul necesarului, astfel încât să acopere diferența dintre costurile de operare și veniturile proprii ale companiei, pentru a fi respectate prevederile Regulamentului CE nr. 1370/2007.

De asemenea, în 2024 s-a alocat o compensație mai mică cu 468 milioane de lei în comparație cu anul 2023, iar majorarea cheltuielilor totale a fost de 21% față de preliminatul anului anterior, determinată de creșterea cu 36%, respectiv cu suma de 475 milioane de lei, a cheltuielilor de natură salarială aferente reîntregirii acestor cheltuieli pentru întreg anul 2024, ca urmare a aplicării HG nr. 900/2023 a Statutului Personalului feroviar începând cu luna iulie 2023, respectiv a aplicării în luna decembrie a Contractului Colectiv de Muncă pe anii 2023-2024.

Pentru acest an, CFR Călători preconizează o creștere a volumului de activitate concretizată prin mărirea numărului de tren-km efectuați.

Totodată, majorarea salariului minim brut pe economie, în octombrie 2023, cât și perspectiva unei noi majorări în anul 2024 a determinat creșteri de tarife și la alte servicii cu un impact asupra cheltuielilor totale ale societății în anul 2024.

Reprezentanții companiei subliniază că, în Mersul de Tren anual 2023/2024, este planificat un număr de 414.815 de trenuri pe 307 rute. În acest sens, CFR Călători va opera: InterCity (5.936 de trenuri pe opt rute), InterRegio (53.356 de trenuri pe 63 de rute) și Regio (355.523 de trenuri pe 236 de rute).

Numărul de călători transportați de companie, în anul 2024, este estimat la 60 de milioane de persoane, în creștere față de anul precedent, când au călătorit cu CFR Călători 57 de milioane de persoane.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.