CFR Călători majorează, de astăzi, prețurile la bilete
Telex » Știri 1 iulie 2022
CFR Călători mărește prețurile la biletele de tren de la 1 iulie, astfel că o călătorie București - Constanța, de exemplu, la clasa a 2-a, va costa 67 de lei cu IR, de la 55,7 lei, iar până la Brașov 54 de lei, de la 44,7 lei, potrivit unui comunicat postat pe site-ul companiei, citat de Agerpres. „CFR Călători informează că, începând cu data de 1 iulie 2022, vor fi puse în aplicare prevederile Ordinului Ministrului Transporturilor și Infrastructurii (OMT) nr. 548 din 25 mai 2022 privind aprobarea tarifelor de deservire generală din transportul feroviar public de călători. Măsura vine în sprijinul redresării și echilibrării activității economice a tuturor operatorilor de transport feroviar de călători din România pe fondul creșterii prețurilor la diferite materiale cu pondere mare în activitatea de transport feroviar: combustibil, energie, piese etc. Ultima ajustare de tarife la călătoria pe calea ferată, aplicabilă tuturor operatorilor de transport feroviar de călători, a fost în anul 2013”, argumentează compania.
Astfel, de la 1 iulie, o călătorie București Nord - Ploiești Sud/Vest va costa 9 lei, de la 7,2 lei, cu trenul Regio, iar Arad - Timișoara Nord, clasa a 2-a, 17 lei, de la 14 lei, cu trenul InterRegio și 9 lei, de la 7,2 lei, cu trenul Regio.
Cei care vor să călătorească de la București la Constanța sau la Craiova cu clasa a 2-a vor scoate din buzunar 67 de lei pentru InterRegio (de la 55,7 lei) sau 35 de lei (de la 29,3 lei) pentru Regio.
Un bilet București Nord - Brașov, clasa a 2-a, va costa 54 de lei la IR (de la 44,7 lei) și 29 de lei la R (de la 24 de lei).
Brașov - Mangalia, clasa a 2-a IR, ajunge de la 1 iulie la un preț de 104 lei, de la 86,9 lei, iar pentru București Nord - Timișoara, clasa a 2-a IR, se va plăti suma de 116 lei, în loc de 97 de lei.
Pentru Galați - Mărășești, clasa a 2-a, biletul de tren va costa 19 lei în loc de 15,4 lei, la tren Regio, iar pentru Suceava - Putna, clasa a 2-a, 13 lei, în loc de 10,6 lei.
„Facilitățile de călătorie acordate de CFR Călători până în prezent sunt valabile în continuare și după aplicarea prevederilor OMT, menținându-se principiile de protejare a călătorilor care utilizează frecvent trenurile de persoane, prin continuarea acordării de reduceri de până la 50% din tariful integral la abonamentele destinate navetiștilor, a reducerii 50% la abonamentele și biletele pentru studenți, a gratuității la abonamentele și biletele pentru elevi. De asemenea se vor menține și ofertele comerciale ale CFR Călători prin care se acordă reduceri tarifare, ca de exemplu: 5% reducere din tariful de transport la cumpărarea online (direct de pe site-ul www.cfrcalatori.ro, din aplicația disponibilă pe telefon, de la automatele de vânzare bilete din stații), de până la 10% reducere din tariful de transport la cumpărarea cu anticipație de peste 10 zile, de 10% reducere din tariful de transport pentru călătoria dus-întors etc.”, mai spune compania.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice