CFR Călători: Proiect-pilot pentru plata contactless a biletului de călătorie la trenurile către aeroport
Telex » Știri
23 august 2021
CFR Călători implementează, începând de astăzi, 23 august 2021, plata contactless (prin orice tip de dispozitiv de plată – card, telefon sau ceas inteligent), în tren, a biletului de călătorie pentru trenurile pe relația București Nord – Aeroportul Henri Coandă, informează Agerpres. Dispozitivele permit în acest moment achiziționarea a două tipuri de bilete: pentru adulți și copii, respectiv bilete pentru categoriile de clienți la care nu este necesară verificarea/reținerea unor documente suplimentare.
Tariful unei călătorii pe ruta București Nord - Aeroport Henri Coandă este de 4 lei pentru un adult și 2 lei pentru un copil (cu vârsta între 5-10 ani, călătoria fiind gratuită pentru cei sub 5 ani). Călătorii nu vor avea de plătit alte comisioane sau taxe bancare pentru achitarea contactless a călătoriei în tren, indiferent de cardul sau dispozitivul utilizat. Chitanțele care atestă că s-a plătit contravaloarea călătoriei se vor tipări individual, pentru fiecare client în parte.
Proiectul reprezintă o etapă a digitalizării și automatizării proceselor interne comerciale ale CFR Călători, respectându-se totodată recomandările OMS privind reducerea plăților în numerar în contextul pandemiei COVID 19.
CFR Călători operează 60 de trenuri pe ruta București Nord - Aeroportul Henri Coandă și retur. Circulația trenurilor este cadențată și acoperă aproape întreaga durată a zilei, asigurând nevoile de transport atât pentru traficul de călători ocazional, cât și pentru cel de navetă.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc