CFR Călători sărbătorește Ziua Libertății de Mișcare printr-un concurs de fotografie
Telex » Știri
17 septembrie 2019
Compania CFR Călători organizează un concurs de fotografie despre plăcerea călătoriei cu trenul şi despre mobilitate cu ocazia Zilei Libertăţii de Mişcare (ZLM), sărbătorită la 24 septembrie, informează Agerpres. Potrivit unui comunicat al companiei, cei care doresc să participe la concurs trebuie să aibă vârsta de cel puţin 16 ani şi să trimită fotografii originale care să promoveze ideea libertăţii de mişcare cu trenul.
Concursul se va derula de la data de 24 septembrie 2019, ora 00:00, până la 30 septembrie 2019, ora 12:00.
După încheierea concursului, CFR Călători va realiza un Top 10 al celor mai bune imagini, iar imaginea nr. 1 din top va fi premiată cu 2 bilete de călătorie cu trenul în Europa - Interrail Global Pass (pentru persoana câştigătoare + însoţitor), cu valabilitate de o lună, la clasa 1.
Biletul Interrail Global Pass permite efectuarea unui număr nelimitat de călătorii în 31 de ţări europene, din Scandinavia până în Turcia şi, în plus, traversarea maritimă cu vaporul între Italia şi Grecia. Data începerii călătoriei cu Interrail Global Pass poate fi stabilită cu o anticipaţie maximă de 90 de zile de la momentul ridicării biletelor de la sediul CFR Călători din Bucureşti (cel mai târziu 29 noiembrie 2019). De asemenea, biletul poate fi utilizat şi pe parcursul ţării de rezidenţă, pentru o călătorie dus-întors.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Art Safari își consolidează statutul de „cel mai mare organizator de expoziții din Europa de Est”
Festivalul Cărților Deschise, o fereastră spre fascinanta lume a cunoașterii
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului