CFR Infrastructură: S-a redeschis circulația pe centura feroviară a Capitalei
Telex » Știri
30 aprilie 2020
CFR Infrastructură anunță că traficul pe centura feroviară a Capitalei a fost redeschis, după finalizarea lucrărilor de reparații. Potrivit unui comunicat al companiei, citat de Mediafax, acest lucru va duce la descongestionarea traficului feroviar, dar și la fluidizarea traficului rutier în zona barierelor.
„O dată cu finalizarea lucrărilor de reparații la infrastructură, suprastructură, instalații de semnalizare/electrificare și redeschiderea circulației pe centura feroviară, transportul de marfă pentru tranzitul spre și dinspre Constanța, Craiova sau Timișoara se poate realiza acum pe relația Pantelimon - Voluntari - Mogoșoaia - Ram. Colentina - Chiajna”, se arată în comunicatul companiei. Potrivit documentului, redeschiderea circulației are avantaje atât pentru traficul feroviar, ducând la descongestionarea traficului pe relația Băneasa - Pantelimon și la eliminarea timpilor de staționare a trenurilor de marfă în Băneasa și Chitila, cât și pentru cel rutier, prin fluidizarea circulației la trecerile la nivel cu calea ferată de la Andronache, Petricani și Pipera.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Festivalul Cărților Deschise, o fereastră spre fascinanta lume a cunoașterii
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale