MyWIZ - Business în cloud
CFR Insfrastructură: Lucrări pentru creşterea vitezei de circulaţie a trenurilor, programate în staţia Cluj-Napoca Est

CFR Insfrastructură: Lucrări pentru creșterea vitezei de circulație a trenurilor, programate în stația Cluj-Napoca Est

Telex » Știri 2 decembrie 2019  

Sucursala Regională de Căi Ferate Cluj va executa o serie de lucrări de înlocuire a unor instalaţii în staţia Cluj-Napoca Est, cu scopul creşterii vitezei de circulaţie la 120 km/h pe firul II, între Cluj-Napoca Est şi Apahida, a anunţat CFR Infrastructură, într-un comunicat citat de Agerpres. Pe durata execuţiei, în prima etapă, sunt vizate lucrări de înlocuire a trei aparate de cale şi de buraj mecanizat, cu termen de finalizare 6 decembrie 2019.

De asemenea, în etapa a doua a programului de lucrări se are în vedere sudura aluminotermică pentru refacerea căii fără joante, iar data limită până la care se va încheia operaţiunea este trimestrul II al anului viitor.

În perioada desfăşurării lucrărilor din staţia Cluj-Napoca Est, circulaţia trenurilor între Cluj-Napoca Est şi Apahida va fi redirecţionată doar pe firul I, astfel încât să fie asigurate condiţii optime de trafic, precizează sursa citată.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.