Charles Aznavour, fiul unor imigranți de origine armeană, a reușit să învingă piedici ce păreau de netrecut, numeroase vicisitudini, astfel încât a parcurs, în Franța și apoi în multe alte țări, o strălucită carieră de cântăreț. Nu a avut o voce remarcabilă și nici înfățișarea unui star de cinema, dar și-a împlinit drumul ales printr-o dorință irepresibilă, slujindu-l din plin inconfundabilul său talent și carisma extraordinară.

Acum, la vârsta de 91 de ani, strălucitul ambasador al cântecului francez se află încă în putere. În ultimii 40 de ani, artistul multitalentat și-a înscris numele pe sute de albume de mare răsunet și în peste 80 de filme. Aznavour a fost și rămâne, pentru contemporani și pentru cei care ne vor urma, una dintre cele mai îndrăgite persoane publice din lumea cultural-artistică și mondenă atât din Franța, cât și de pe întregul mapamond.

Momente ale biografiei sale au, în concretețea lor, și o valoare de simbol, atestată chiar de la naștere. Părinții săi se aflau în drum spre Statele Unite, unde doreau să imigreze. În așteptarea vizei americane, fiul lor s-a născut în capitala Franței, la Paris, la 22 mai 1924. Asupra a tot ceea ce au reprezentat copilăria și adolescența și-a pus amprenta mediul său familial. Tatăl său, Micha Aznavourian, născut în Georgia, a fost un bariton foarte talentat, iar mama, Anar, provenită dintr-o familie de negustori armeni care trăiau în Turcia, a avut, la rândul ei, evidente apetențe artistice. Viața i-a obligat, însă, să-și câștige existența în condiții dificile. Păstrând o tradiție de familie – bunicul lui Charles a fost bucătar al țarului Nicolae al II-lea –, tatăl Micha a deschis un restaurant armenesc la Paris. Seară de seară, încânta o audiență formată din exilați nostalgici, în timp ce soția sa, Anar, de profesie actriță, făcea oficiile de gazdă, întregind atmosfera de elevată artă. Charles și sora sa mai mare, Aida, au crescut în mediul magic al restaurantului din La rue de la Huchette, care devenise un loc de întâlnire favorit al muzicienilor și actorilor din teatrele locale.

Marea criză mondială din anii 1929-1933 a forțat familia Aznavourian să-și abandoneze restaurantul. S-au mutat într-un apartament în Rue du Cardinal Lemoine, chiar peste drum de prestigioasa școală de teatru unde l-au înscris pe fiul lor, Charles, în anul 1933.

Marea ambiție a lui Charles la vremea respectivă fusese să devină un actor celebru, fapt atestat de pasiunea cu care a studiat și s-a manifestat ca un artist în devenire. La scurt timp, a devenit figurant și a primit roluri mici în producții de teatru și film. La începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, tatăl său, Micha, s-a înrolat voluntar în armata franceză. În noile condiții, Charles a părăsit școala de teatru și a început să-și câștige existența, atât cât era posibil, angajându-se la diferiți patroni. În 1941 se întâlnește cu un tânăr compozitor, Pierre Roche, moment care avea să-i schimbe întreaga viață, punând bazele unei strălucite cariere. Împreună cu Roche a format o echipă de interpreți ai propriilor cântece. Au început cu cabaretele și au avut instantaneu un mare succes.

Încă din 1946, Aznavour și Roche s-au aflat în anturajul celor mai în vogă staruri de music hall de la acea vreme. Astfel, și-a găsit eroul, modelul pe care a dorit să-l urmeze, în persoana lui Charles Trenet. Tot în acea perioadă, împreună cu Roche, a întâlnit-o și pe Edith Piaf, cea care avea să le „deschidă ușile” spre Statele Unite.

Tot atunci a intervenit un moment important în viața personală a lui Aznavour, care s-a căsătorit cu prietena sa, Micheline, în anul următor născându-se și primul lor copil, o fată, Seda.

La sfârșitul anilor ’40, Aznavour și Roche erau „pe val”. Au început un turneu în Statele Unite, ajungând și în Canada, la Montréal, unde aveau să fie „cap de afiș” pentru mai multe luni la rând.

Charles Aznavour și Charles Trenet pe scena de la Moulin Rouge, în 1955. Trenet a refuzat să înregistreze melodii pe care nu le-a compus el însuși, remarcându-se nu numai ca un mare interpret, ci și ca poet, Charles Aznavour admirându-l în mod deosebit în ambele ipostaze.

În 1952, partenerul său Pierre Roche a rămas la Montréal împreună cu noua sa soție, în timp ce Aznavour s-a întors în Franța. A continuat să cânte în cabarete, iar după modelul Trenet a început să compună muzică, inclusiv pentru mari vedete ale music hall-ului, precum Mistinguett și Patachou. Juliette Gréco a înregistrat hitul Je hais les dimanches, care avea să câștige Le Prix de la Sacem în 1950, scris de Charles Aznavour. De asemenea, începe colaborarea cu Edith Piaf, adaptând împreună hitul american Jezebel, devenit un mare succes.

1952 a marcat un alt moment important în viața de familie: s-a născut al doilea copil al cuplului Charles și Micheline, numit, după tată, Charles.

Doi ani mai târziu, Aznavour a început un turneu în Africa de Nord, de data aceasta având parte de un mare succes ca artist solo. La reîntoarcerea în Franța, cu un repertoriu de peste 30 de cântece, a semnat un contract la Alhambra și a cântat în legendara sală Olympia. Deși criticii s-au manifestat, inițial, foarte dur, spectatorii au fost vrăjiți de prezența carismatică și de stilul de „chanson” tradițional ale lui Charles Aznavour.

Charles Aznavour în concert la Olympia (Paris), la 17 ianuarie 1963

În 1956, Aznavour s-a recăsătorit, iar în același an, a doua soție, Evelyne Plessis, a dat naștere fiului lor, Patrick.

Charles Aznavour împreună cu cea de-a doua soție, Evelyne Plessis

A fost o perioadă care a marcat înscrierea numelui lui Charles Aznavour în topul cântecului francez. Piesele sale Sur ma vie, Parce que și controversata Après l'amour (considerată prea „explicită” pentru a fi difuzată pe posturile publice de radio) au devenit hituri la nivel mondial.

1957 a fost un an triumfal pentru Aznavour. A susținut o serie de concerte cu succes fenomenal la Alhambra, urmate de cele de la Olympia. Turneul său internațional, susținut mai târziu în același an, a înregistrat un succes la fel de răsunător.

Simultan, cariera actoricească a lui Aznavour prindea aripi. În 1958 a primit rolul principal în filmul lui Jean-Pierre Mocky, Les Dragueurs, fiind apoi laureat al premiului Cel mai bun actor masculin pentru producția lui Georges Franju, La tête contre les murs.

În 1960, François Truffaut i-a oferit lui Aznavour un rol foarte important în filmul său Tirez sur le pianiste, peliculă care a avut un succes excepțional în Statele Unite, Aznavour devenind faimos și în America.

Charles Aznavour împreună cu sex-simbolul anilor ’60, Ursula Andress

La scurt timp a fost invitat să cânte la prestigiosul Carnegie Hall, în New York. În urma recenziilor pozitive ale criticilor, Aznavour a căpătat o anvergură cu adevărat internațională. Astfel, a efectuat turnee în Turcia, Liban, Grecia, țări din Africa și Uniunea Sovietică. Și-a cunoscut „rădăcinile” cu prilejul vizitei la Erevan, capitala Armeniei, melodia sa legendară La mamma devenind una dintre piesele de mare rezistență din repertoriul lui.

În 1965 s-a întors în Franța, cu „one-man show-ul” său de succes. Cântă, din nou, la Olympia cele peste 30 de piese din repertoriu, 12 săptămâni consecutiv, în fața unui auditoriu entuziast, care a umplut mereu până la refuz sala. În vara aceluiași an, Aznavour a jucat în filmul lui Pierre Granier-Deferre Paris au mois d’août, iar la sfârșitul lui 1965 a pus în scenă faimosul său musical Monsieur Carnaval. Piesa-hit din musical, La bohême, avea să devină cea mai cunoscută melodie din întreaga sa carieră.

În anul următor a efectuat un turneu în Canada și Antilele Franceze, înregistrând un mare succes în țările Americii Latine, odată cu lansarea variantei în spaniolă a celebrei sale piese Avec.

În anii următori alternează turneele internaționale cu concertele din Franța. Nu și-a pierdut deloc din popularitate și a ajuns să susțină nu mai puțin de trei concerte pe zi la Olympia, la orele 17.00, 21.00 și 24.00.

În 1968 s-a căsătorit, la Las Vegas, cu suedeza Ulla Thorsell. Cuplul a organizat o nuntă tradițională la Biserica Armeană din Paris, în anul următor.

Charles Aznavour împreună cu cea de-a treia soție, Ulla Thorsell (1967)

1969 a reprezentat un an monumental în cariera lui Charles Aznavour: a câștigat premiul din partea Asociației Americane a Scriitorilor și Compozitorilor Muzicali, precum și La Médaille Vermeil, în Paris, pentru melodia Hier encore. În același an, soția sa, Ulla, a dat naștere unei fiice cu numele Katia.

La începutul anilor ’70, cu aproape două decenii de carieră, Aznavour a început să-și scrie cartea de memorii Aznavour par Aznavour și s-a mutat în Statele Unite. Aceeași perioadă a marcat și o subtilă schimbare în ceea ce privește stilul în care își scria cântecele: își îndreaptă atenția asupra întâmplărilor din jurul său. Noile creații includ Le temps des loups, o melodie despre violența urbană în 1970, Mourir d'aimer, din filmul cu același nume inspirat din știrile franceze senzaționaliste, și Comme ils disent, o melodie despre homosexualitate.

1970 a fost anul triumfului lui Aznavour în Statele Unite, prin numeroasele concerte la universitățile de pe Coasta de Vest, precum și în New York, pe Broadway.

La începutul anului 1971, Aznavour s-a întors la Paris pentru încă o serie de concerte de succes la Olympia. Câteva luni mai târziu a mers în Italia pentru a primi râvnitul premiu Lion d’Or la Festivalul de Film de la Veneția pentru versiunea italiană a temei muzicale din Mourir d'aimer. În luna mai s-a născut cel de-al doilea copil al său cu Ulla, un băiat numit Mischa.

La începutul anului 1972, Aznavour a reluat, cu același mare succes, concertele la Olympia, inclusiv cu legendarul „Music hall Paris”. În același timp, melodia sa Les plaisirs démodés a ocupat primele locuri în topuri. La sfârșitul anului 1972, Aznavour s-a retras pentru câteva luni în urma unui accident la schi. Deși a stat imobilizat o perioadă, a reușit să scrie opereta Douchka împreună cu cumnatul său, compozitorul Georges Garvarentz.

1974 a fost anul lansării hitului She, care i-a adus, în Marea Britanie, un disc de platină. În 1975 a scris emoționanta baladă Ils sont tombés, cu prilejul comemorării a 60 de ani de la Genocidul Armean. A jucat în filmul lui Claude Chabrol Folies bourgeoises, regizor cu care se va reîntâlni în 1983 pentru a interpreta rolul principal în filmul Les Fantômes du Chapelier.

Cântecele lui Aznavour ajunseseră să fie interpretate, la nivel mondial, de cei mai iubiți artiști ai momentului, printre care Ray Charles (melodia La mamma), Fred Astaire (cu propria variantă a melodiei Les plaisirs démodés) și Bing Crosby (melodia Hier encore, cu puțin înainte de moartea sa).

În 1977, Aznavour s-a bucurat de nașterea încă unui copil, iar în același an a devenit și bunic.

Își continuă turneele internaționale, revenind triumfal și pe Broadway.

În 1979 a avut și o bogată activitate în domeniul cinematografiei, interpretând rolul principal în filmul The Tin Drum, care a câștigat Premiul Palme d’Or la Cannes. În anul următor a susținut un nou turneu internațional, precum și concerte foarte populare la Olympia.

Anul 1983 a fost marcat de despărțirea lui Aznavour de casa sa de producție Barclay. Nu a mai semnat un alt contract decât doi ani mai târziu, cu casa de producție Trema, care i-a promis să relanseze primele sale albume, moment care a coincis, în 1986, cu apariția unui nou album, Les Emigrants, care a avut foarte mare succes (s-au vândut peste 180.000 de exemplare). În același an și-a încercat norocul scriind scenariul pentru filmul lui Paul Boujenah, Yiddish Connection, în care Aznavour a jucat unul dintre rolurile principale.

Familia Aznavour: Katia, Mischa (stânga), Charles și Ulla (mijloc) împreună cu Nicolas (dreapta), în iulie 1986

1987 este un alt an bogat în turnee, inclusiv unul în SUA, împreună cu cântăreața de origine americană Pia Zadora. La reîntoarcerea la Paris, a susținut un spectacol cu sala plină la Palais des Congrès, după care și-a reluat turneele.

Anul următor a fost marcat de un nou succes fenomenal la Palais des Congrès din Paris.

Imediat ce a aflat despre cutremurul devastator din Armenia, de la sfârșitul anului 1988, când au murit peste 50.000 de oameni, Aznavour a lansat o campanie de strângere de fonduri pentru compatrioții săi greu încercați. A înființat asociația umanitară Aznavour pour l'Arménie, care s-a implicat în trimiterea de alimente și îmbrăcăminte pentru victimele cutremurului. La începutul anului 1989, Aznavour a format o echipă cu regizorul Henri Verneuil – născut, de asemenea, în Armenia – solicitând sprijinul cântăreților, actorilor și muzicienilor francezi pentru campania Aid for Armenia. 90 de actori și cântăreți au participat la realizarea unui single și videoclip intitulat Pour toi Arménie, cu o vânzare de peste un milion de exemplare. În semn de recunoaștere a eforturilor sale destinate colectării de fonduri pentru victimele tragediei, UNESCO l-a numit pe Aznavour ambasador permanent al Armeniei.

În același an, Aznavour a călătorit la Londra pentru a reînregistra cele mai vestite hituri ale sale, scoase pe piață sub forma unui album triplu special.

Pe parcursul anilor ’90 a participat la realizarea mai multor proiecte din lumea filmului și televiziunii. De asemenea, a publicat încă o carte, Des mots à l'affiche, o colecție de versuri din cântecele sale și alte texte scurte. La sfârșitul anului 1990, Aznavour a susținut un concert legendar împreună cu prietena sa de o viață, Liza Minnelli, la Palais des Congrès din Paris.

În 1992, Aznavour a cumpărat o parte din catalogul casei muzicale deținute de Raoul Breton. A obținut, astfel, drepturile de autor pentru cele mai cunoscute melodii franțuzești din istorie, inclusiv cele ale marilor artiști Charles Trenet și Edith Piaf.

În 1994 a semnat un contract cu EMI, prin care a autorizat relansarea a peste 1.000 dintre cântecele sale, mai mult de jumătate dintre ele reprezentând compoziții proprii. Operele complete ale lui Charles Aznavour au fost lansate sub forma unei colecții de 30 de CD-uri (în 1996). Revista americană Billboard l-a sărbătorit pe starul francez, publicându-i fotografia pe prima pagină, act extrem de rar pentru un artist de origine franceză până în acel moment.

În 1997, Aznavour a fost desemnat Cântărețul masculin al anului în Franța la ceremonia de decernare a premiilor Victoires de la Musique. La 15 septembrie în același an, președintele Jacques Chirac i-a oferit lui Aznavour titlul Officier de la Légion d'Honneur.

Aznavour a continuat să înregistreze muzică nouă, inclusiv prin albumul Plus bleu, inspirat de celebra melodie pe care a scris-o pentru Edith Piaf în 1951. Folosindu-se de avantajele celei mai recente tehnologii disponibile, Aznavour a reușit să înregistreze o nouă variantă a piesei, realizând un duet „virtual” cu Piaf, armonizând înregistrările proprii cu cele ale marii cântărețe.

Un moment cu mare încărcătură emoțională l-a constituit, la 12 iulie 1997, sărbătorirea a 50 de ani de carieră muzicală a lui Aznavour la Festivalul de la Montreux (Elveția). A deschis spectacolul cu melodia Après l'amour, după care a predat ștafeta unor artiști faimoși de jazz, printre care Rachelle Ferrell, Bobby McFerrin și Manu Dibango, care cânta coveruri faimoase de-ale sale în engleză și franceză. A revenit pe scenă, la finalul spectacolului, cu o interpretare istorică a celebrei sale melodii Emmenez-moi.

În urma unor probleme de sănătate, mai ales după un accident grav de mașină, Aznavour s-a hotărât să-și întrerupă activitățile muzicale în concertele live, anunțându-și retragerea cu o ultimă rundă de spectacole prin care să-și ia rămas bun de la fanii din toate colțurile lumii. Concertul său de adio de la Quebec, Canada (noiembrie 1999), a depășit toate recordurile. La scurt timp a anunțat că ultimele concerte vor avea loc în capitala Franței, dar între Quebec și Paris urma să fie prezent cu spectacole în nu mai puțin de alte 180 de locuri din întreaga lume.

După ce și-a lansat albumul Aznavour 2000, a mai susținut câteva concerte în Elveția și Belgia, iar la 24 octombrie 2000 s-a aflat, din nou, la Palais des Congrès din Paris.

Nu a putut renunța la contactul cu publicul său și nici la activitatea din cinematografie, remarcându-se și prin rolul din filmul lui Atom Egoyan, Ararat.

Charles Aznavour în rolul lui Edward Saroyan, împreună cu Eric Bogosian (dreapta) și Bruce Greenwood (stânga), în filmul din 2002, Ararat

La 8 octombrie 2000, Aznavour a primit o altă distincție prestigioasă, atunci când președintele Jacques Chirac i-a acordat titlul Commandeur de l'Ordre national du mérite.

Consemnăm, în continuare, că în septembrie 2003 și-a lansat cartea de memorii Le temps des avants, iar trei luni mai târziu i-a apărut un nou album, Je voyage.

În palmaresul său s-a înscris și rolul din adaptarea TV a romanului lui Balzac Le père Goriot, filmat la București, după care a revenit pe scena muzicală din Paris. A sărbătorit împlinirea vârstei de 80 de ani cu o serie de concerte la Palais des Congrès (16 aprilie – 22 mai 2004).

Se poate, deci, considera, cu deplin temei, că de-a lungul unei cariere impresionante, de peste șase decenii, Charles Aznavour a devenit una dintre cele mai emblematice personalități ale lumii muzicale franceze și universale. Mărturie stă un elocvent bilanț: a înregistrat 740 de cântece, 350 în limba franceză, 150 în engleză, 8 albume în limba spaniolă, precum și 7 albume în limba germană. În 1999, într-un sondaj realizat de CNN împreună cu revista Time, Aznavour a fost votat drept unul dintre cei mai buni cântăreți ai secolului XX, alături de Elvis Presley și Bob Dylan.

Cea de-a 80-a aniversare a fost marcată de lansarea unui dublu album conținând cele mai mari hituri ale carierei, precum și duete cu vedete ale muzicii franțuzești și mondiale, precum Florent Pagny, Line Renaud, Catherine Ringer, Nana Mouskouri, Corneille și superstarul american Liza Minnelli.

În 2005, Aznavour a revenit pe scena muzicală franceză cu încă un album, Insolitement vôtre, care conținea melodii din musicalul realizat de el și bazat pe viața artistului Toulouse-Lautrec. Tot în 2005 s-a lansat și filmul Emmenez-moi, o ficțiune despre un fan Charles Aznavour, iar în film și-a făcut apariția și marele artist, interpretându-se pe sine.

Anul 2006 a marcat etapa turneului său de adio din afara Franței. A susținut concerte în mai multe orașe din Germania, apoi la Montréal, Toronto, Washington, New York, Boston, Los Angeles. La 30 septembrie 2006, Aznavour a susținut un concert la Erevan, capitala Armeniei. Președintele țării, Robert Kocharyan, și Jacques Chirac, aflat într-o vizită oficială, au participat la concertul lui Aznavour, care a reunit, în deschidere, mulți dintre prietenii săi: Nana Mouskouri, Line Renaud, Danny Brillant, Isabelle Boulay, Hélène Ségara și Michel Legrand.

În octombrie 2006 s-a aflat în Cuba, pentru a înregistra un alt album, intitulat Colore ma vie, lansat în februarie 2007.

Își continuă activitatea, astfel încât în decembrie 2008 a oferit publicului larg un nou album de duete împreună cu staruri internaționale. Primul volum a conținut exclusiv cântece în franceză, iar volumul al doilea – cântece în engleză, germană, spaniolă și italiană. Aznavour a înregistrat trei duete „virtuale” cu Frank Sinatra, Dean Martin și Edith Piaf, iar pe cele două volume și-au înscris numele „monștri sacri” ai industriei muzicale, precum Elton John, Sting, Laura Pausini, Herbert Grönemeyer, Johnny Hallyday, Paul Anka, Liza Minnelli, Nana Mouskouri, Josh Groban, Julio Iglesias, Carole King și tenorul Placido Domingo.

În toamna anului 2009 se afla în turneu în Italia când a decis să scoată un album de jazz. Charles Aznavour and The Clayton Hamilton Jazz Orchestra a fost înregistrat în Los Angeles, la Capital Studios, studiouri deținute anterior de Nat King Cole, Dean Martin și Frank Sinatra.

Totodată, a publicat cartea intitulată A voix basse, o semibiografie, scrisă la persoana I, destinată tinerilor care visează la o carieră muzicală.

În anul 2011, când și-a sărbătorit cea de-a 87-a zi de naștere, Charles Aznavour a proiectat un concert la Olympia, după 55 de ani de la prima sa apariție pe celebra scenă. Pe timpul verii, posturile de radio difuzau o nouă melodie a sa, Va, primul single de pe noul album Aznavour toujours, care s-a lansat la sfârșitul lunii august.

Și-a continuat turneul mondial prin concertele de la Moscova, în decembrie 2011, și Los Angeles, din aprilie 2012. Primul său concert în Israel a avut loc în noiembrie 2013, iar cea de-a 90-a zi de naștere și-a sărbătorit-o din nou pe scenă, la 22 mai 2014, la Berlin, înainte de a începe un alt turneu internațional.

La 91 de ani, Aznavour a lansat încă un album, produs de Marc di Domenico și fiul său, Mischa Aznavour, după care – pentru a-și prezenta noile melodii – a anunțat un nou turneu mondial.

Charles Aznavour, la 91 de ani, în 2016

În încheiere, informația care dă și mai multă substanță tuturor elementelor prezentate până acum: la 28 aprilie 2016, Charles Aznavour va susține un concert la București.