Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
„Chiar și în condițiile noilor tehnologii, aplicarea raționamentului profesional îi aparține exclusiv omului”

„Chiar și în condițiile noilor tehnologii, aplicarea raționamentului profesional îi aparține exclusiv omului”

Numărul 4, 4-10 feb. 2020  »  Cariere. Drumul spre performanță

Interviu cu Manuela Uzoni, expert contabil, vicepreședinte al Consiliului Filialei CECCAR Caraș-Severin

Alexandra Rizea: Cititorii noștri manifestă un interes deosebit față de experiențele colegilor de profesie și, din acest motiv, vă rugăm să punctați etapele propriei evoluții în cariera pentru care ați optat.

Manuela Uzoni: Așa cum o atestă interviurile pe care le publică CECCAR Business Magazine, o retrospectivă a propriei cariere îi permite fiecărui expert contabil și contabil autorizat să evalueze etapele devenirii sale profesionale și să desprindă concluzii pentru activitatea viitoare. Deși parcursul meu profesional nu a fost precedat de absolvirea unui liceu cu profil economic, mi-am început activitatea într-o firmă privată, unde, în calitate de lucrător comercial operativ, m-am aflat în situația de a învăța și de a aplica elemente ale contabilității primare. Am început, ca orice junior, cu efectuarea de operațiuni de bază contabile pentru diverși clienți în cadrul unei firme, după care am urmat parcursul profesional necesar pentru a obține calificarea de expert contabil și, ulterior, de auditor financiar.

Cu alte cuvinte, drumul spre profesia contabilă a fost determinat de practica nemijlocită, în pofida dificultăților inerente pe care le-a implicat...

Exact. S-a confirmat, și în cazul meu, că, dacă îți place ceea ce faci, nimic nu este greu. În această profesie trebuie să îți dorești să înveți în primul rând și să fii dispus să depui efort pentru a înțelege tot mai profund ceea ce este necesar să faci. În 1986, când mi-am început cariera, în România acelei perioade posibilitățile de promovare a tehnologiilor avansate erau limitate, iar profesia propriu-zisă avea, la rândul ei, limitele impuse de economia de comandă. În ziua de azi, tehnologia transformă totul și lucrurile par mai ușoare. Dar țin la ideea de a înțelege cât de important este să pătrunzi în miezul proceselor și fenomenelor care fac obiectul profesiei noastre, pornind de la cele mai mici operații și până la analize mai complicate. Numai în acest fel putem contracara abordările mecaniciste ale activităților pe care le desfășurăm, abordări care nu sunt favorabile dezvoltării profesionale pe baza acumulării și aplicării de cunoștințe în pas cu progresul științei și practicii contabile. Totul pornește de la ceea ce ne dorim în viață, pentru că a alege o carieră înseamnă a construi viitorul dorit. Nu știu dacă există o rețetă a succesului, dar știu că ne ajută informarea și adaptarea la cerințe, fixarea unor obiective realiste și, bineînțeles, munca în echipă. Vocația trebuie urmată la orice vârstă, iar studiile sunt baza pe care se sprijină toate profesiile. Astfel, am absolvit Facultatea de Științe Economice, calificarea obținută fiind cea de economist în finanțe-contabilitate, apoi Facultatea de Drept și Administrație Publică și, ulterior, masteratul în administrație publică. La parcursul meu profesional au mai contribuit și cursurile de specializare, dintre care le menționez pe cele de inspector resurse umane, manager proiect, specialist în managementul deșeurilor, expert achiziții publice.

Care este punctul dvs. de vedere în legătură cu principalele modalități de adaptare a profesiei la dinamica vieții economice actuale atât din județul Caraș-Severin, cât și la nivelul întregii țări? Ce schimbări au loc în structura și conținutul serviciilor prestate de profesioniștii contabili?

Desigur, economia județului nostru are numeroase aspecte specifice legate de transformările care au avut loc în procesul tranziției spre economia de piață. Tocmai această legătură dintre local și național a influențat și influențează modul în care ne exercităm profesia. De aici, o serie de provocări și oportunități care vizează nu numai prezentul, ci și viitorul. Doresc, însă, să mă refer în special la ceea ce consider a fi cea mai mare provocare pentru profesia noastră – digitalizarea. Atât la nivel de profesie, cât și la nivelul mediului antreprenorial și, extins, al întregii societăți, avansul rapid al tehnologiei necesită adaptarea, în același ritm, la cerințele, așteptările din piață. Însăși natura profesiei contabile se schimbă simțitor. Dacă până nu de mult această profesie era asimilată, din exterior, cu „ronțăitul cifrelor”, în prezent, tot mai multă lume a ajuns la concluzia că, pe fondul gândirii libere, noi ne înscriem în rândurile celor care și-au însușit și își însușesc cel mai bine abilitățile noilor tehnologii. Cu siguranță, transformările la care mă refer nu se rezumă la activitatea noastră, ci vizează modelul de business. Tocmai această influență reciprocă creează premisele unei colaborări fructuoase, care trebuie privită cu optimism, prin fructificarea la maximum a oportunităților pe care le oferă cu scopul orientării către economia digitală, către oferirea de servicii integrate ce transformă rolul profesionistului contabil în consilier de încredere al managementului companiei. Acestea sunt motivele care stau la baza strategiei CECCAR din ultimii ani, de adaptare a Programului Național de Dezvoltare Profesională Continuă la cerințele prezentului și viitorului. De asemenea, planul de gestionare a profesiei contabile la nivel național de către organismul nostru profesional include evenimente tematice pentru dezbaterea acestor provocări și oportunități care trebuie să ne consolideze pozițiile pe care le ocupăm în economia națională.

Ce acțiuni mai importante a inițiat și a desfășurat Filiala CECCAR Caraș-Severin pentru consolidarea colaborării cu instituțiile publice, cu alte organizații profesionale, cu întreprinzători și manageri pentru conceperea și aplicarea măsurilor menite să accelereze dezvoltarea economico-socială a județului dvs.?

Acționăm astfel încât aportul nostru, în special la dezvoltarea mediului privat, să fie tot mai important, mai consistent, adică tot ceea ce facem să facem bine. Aparținem unui grup profesional bine conturat, cu o activitate intensă, în care cunoștințele profesionale depășesc arealul strict al cifrelor, extinzându-se în toate componentele businessului pe care-l sprijinim, ceea ce constituie o activitate extrem de solicitantă. Cu siguranță, părerea noastră contează și este nevoie de expertiza noastră profesională, inclusiv la nivel legislativ. În spiritul acestei viziuni, pe parcursul anului 2019, filiala noastră a fost implicată în acțiuni comune cu Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița, Colegiul Economic al Banatului Montan Reșița, acțiuni care s-au finalizat prin sprijinirea acestora în pregătirea practică a studenților, respectiv a elevilor lor. Totodată, am participat la elaborarea proiectelor universității referitoare la îmbunătățirea programelor universitare în contextul cerințelor actuale ale pieței cu privire la profesia contabilă. S-a întărit legătura cu instituții publice precum Primăria și Consiliul Județean, care au facilitat instruiri profesionale la care filiala noastră a devenit un participant activ. Cu prilejul acestor instruiri s-au semnat protocoale care vin în sprijinul mediului de afaceri în vederea dezvoltării economice regionale, a conformării fiscale, în baza serviciilor profesionale furnizate de experții contabili.

Ce s-a întreprins până în prezent și ce se va iniția în continuare, în filială, pentru extinderea și aprofundarea programelor de perfecționare profesională, în concordanță cu cerințele specifice pieței de profil a județului și cu evoluțiile în planul reglementărilor legale în sferele activității financiar-contabile?

Filiala Caraș-Severin colaborează continuu și eficient cu toți factorii implicați în procesele și fenomenele ce definesc dezvoltarea economico-socială a județului nostru și nu numai. În condițiile actuale a devenit imperativă adaptarea noastră la schimbare, perfecționarea continuă jucând un rol decisiv în furnizarea de servicii de înaltă calitate. Este mai mult decât evident că tehnologia se integrează și domină într-o măsură tot mai mare viața noastră; în prezent, fiecare dintre noi deține un mini-laptop chiar în buzunar – telefonul mobil. Așadar, noile tehnologii sunt tratate în filiala noastră cu real interes și înglobate în permanență în profesia contabilă. Trăim și muncim într-o societate în care primirea și prelucrarea informației, precum și transmiterea rezultatelor către beneficiari reprezintă cel mai de preț avantaj în piața noastră specifică. Fără tehnologie, informația nu poate fi procesată în timp util. Pe de altă parte, un utilizator important al informațiilor contabile, statul, facilitează și solicită transmiterea acestora electronic, înglobate în PDF-uri inteligente. Analizele economice pot fi elaborate cu o mai mare acuratețe și cu un mai mare câștig de timp prin folosirea diverselor programe. Țin să mai subliniez că perfecționarea continuă, bazată pe cursurile online, accesarea unor platforme care conțin actualizări ale legislației, existența comunităților online de profesioniști care fac schimb de experiență se constituie – toate – în premise ale creșterii eficienței activității noastre. Accesul la informațiile necesare unui profesionist contabil, posibil 24 de ore din 24, din orice loc și cu minimum de dotare tehnică, devine extrem de facil, noi toți câștigând mai mult timp pentru cunoașterea, înțelegerea și încadrarea proceselor și informațiilor economice pe care le prelucrăm. Consider că, spre deosebire de alte activități în care oamenii sunt tot mai mult înlocuiți de roboți, în profesia noastră experiența și progresele în aplicarea raționamentului profesional aparțin doar omului. În cadrul filialei, ținând cont de evoluția reglementărilor legale, am adaptat pregătirea profesională a membrilor prin întâlniri lunare cu reprezentanți ai ANAF, în care s-au dezbătut noutățile legislative, cu participarea membrilor Corpului. Pentru extinderea și aprofundarea programelor de perfecționare profesională, filiala noastră a invitat și au fost prezenți lectori de înaltă calitate profesională, a căror prestație a fost apreciată în mod deosebit de participanți.

Aflându-ne la început de an, vă rugăm să vă referiți la obiectivele de ordin personal și la cele avute în vedere la nivelul întregii filiale pentru a răspunde noilor cerințe pe care le-ați menționat în cursul acestui interviu.

Din anul 2016 sunt vicepreședinte al Consiliului Filialei Caraș-Severin și mi-am propus să rămân în continuare alături de conducere, astfel că îmi exprim intenția de a candida, odată cu expirarea mandatului în curs, la funcția de membru titular în Comisia de disciplină a filialei. Pentru anul în curs, am stabilit ca priorități, alături de Consiliul filialei: implicarea în optimizarea activității de pregătire profesională, intensificarea colaborării cu reprezentanții mediului de afaceri și ai instituțiilor publice, a mediatizării serviciilor oferite de membri, promovarea principiilor Codului etic. Subiectele din cadrul cursurilor și seminarelor vor aborda, desigur, necesitatea adaptării la provocările erei digitale pentru a răspunde cât mai bine cerințelor pieței. Totodată, vom organiza dezbateri pe tema accesării fondurilor europene, relevând avantajele utilizării serviciilor de calitate oferite de experții contabili în procesul folosirii banilor europeni. Nu în ultimul rând, o atenție deosebită vom acorda pregătirii tinerilor experți contabili și contabililor autorizați, precum și a stagiarilor. Vom organiza dezbateri profesionale la care vom invita elevi din colegiile cu profil economic din județ, având ca temă Profesia contabilă, în prezent și viitor. Pe parcursul anului vom mediatiza serviciile oferite de experții contabili, iar în întâlnirile cu oamenii de afaceri le vom prezenta care sunt avantajele de a lucra cu profesioniștii contabili și riscurile la care se expun atunci când nu apelează la serviciile noastre. În concluzie, nu uităm nicio clipă principiile fundamentale care călăuzesc un profesionist contabil în cariera sa: integritate, obiectivitate, competență profesională, confidențialitate, conduită profesională.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.