Chipul uman și creația istorică
Numărul 24-25, 2-15 iulie 2019 » Eveniment
La 27 iunie a.c. a avut loc vernisajul expoziției Oameni din București. Orașul și chipul nostru. Astfel, iubitorii de artă nu numai din Capitală, ci din întreaga țară, precum și oaspeți din străinătate, au prilejul să cunoască, prin intermediul unor capodopere aflate în patrimoniul gazdei, Muzeul Municipiului București, modalitățile prin care chipul omenesc devine un adevărat „ghid” într-o fascinantă călătorie în timp și spațiu. Prezentarea, prin pictură, grafică, sculptură, fotografie, litografie, numismatică a unui mare număr de oameni care au trăit în București de-a lungul a peste trei secole se constituie într-o galerie portretistică pliată pe mersul istoriei. Chipurile de simpli meșteșugari, alături de cele ale unor celebrități din domeniile culturii, dreptului, științelor, identificarea prin vestimentație a unei varietăți impresionante de profesii, de la avocați la negustori, de la militari la profesori, de la chivuțe la soțiile unor mari dregători conferă exponatelor nu numai un „parfum de epocă”, ci și o imagine cuprinzătoare a unei evoluții urbane în pas cu progresele întregii umanități.
Mărturiile despre un trecut mai mult sau mai puțin îndepărtat inspiră mai multă considerație față de înaintași, întrucât întreaga expoziție se proiectează pe imagini ale orașului în devenirea lui, prin oameni și pentru oameni. De fapt, avem de-a face cu o ilustrare vie a unor realități în mișcare, profund evocatoare și, totodată, sursă de meditație despre moștenirea pe care semeni de-ai noștri ne-au lăsat-o, în primul rând un oraș cu multe creații arhitecturale de o incontestabilă valoare universală.
Bucureștiul, ca spațiu central al istoriei naționale, ca loc de desfășurare a unor evenimente care au decis destinele atâtor generații, ni se înfățișează, prin chipurile celor care au viețuit aici, începând cu secolul al XVIII-lea și până în prezent, ca un creuzet al temelor esențiale ale unei comunități cu o identitate de neconfundat, așa cum a descris-o, ca nimeni altul, I.L. Caragiale.
Organizatorii expoziției de la Palatul Suțu, gazdele muzeului municipal, edificiu care simbolizează, el însuși, specificul bucureștean, au avut ideea de a pune la dispoziția vizitatorilor mijloacele foto pentru alăturarea lor unor exponate care fac legătura organică dintre prezent și viitor. Astfel, se îmbogățește ceea ce putem să numim „muzeul nostru personal”, pliat pe memoria timpului. Fotografiile, ca expresie a clipei, ne vor aminti, cu siguranță, de modul în care istoria se contopește cu fiecare dintre noi, insuflându-ne sentimente tonice, precum respectul față de înaintași, admirația față de ceea ce ne-au lăsat ca zestre, solidaritatea cu cei care constituie modele de cetățeni ai unei urbe care a însemnat și înseamnă enorm pentru memoria individuală și colectivă. Așa cum remarca, cu gândul și ochiul specialistului, istoricul și antropologul Adrian Majuru, directorul Muzeului Municipiului București, „fiecare suntem, în cele din urmă, un muzeu, pe de-o parte ca mărturie a prezentului, iar, pe de altă parte, ca dovadă a sedimentării, în propria persoană, a ceea ce a reprezentat trecutul, în cele mai diverse ipostaze. Chipul uman păstrează și ceea ce se cuvine să se păstreze ca piese esențiale dintr-un muzeu personal”. Este încă un argument convingător să ne rezervăm o parte a timpului dedicat nevoilor noastre cultural-artistice pentru a vizita expoziția Oameni din București. Orașul și chipul nostru. Expoziția este deschisă până la 8 decembrie a.c.
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial