Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Christine Lagarde: BCE trebuie să dea prioritate combaterii inflației în raport cu creșterea economică

Christine Lagarde: BCE trebuie să dea prioritate combaterii inflației în raport cu creșterea economică

Telex » Știri 29 septembrie 2022  

Banca Centrală Europeană (BCE) trebuie să continue să majoreze dobânzile pentru a putea ține sub control inflația, chiar dacă efectul secundar al înăspririi politicii monetare este o creștere economică mai slabă, a declarat președintele BCE, Christine Lagarde, transmite Reuters, preluată de Agerpres. "Trebuie să readucem inflația la 2% pe termen mediu și vom face tot ceea ce trebuie pentru asta, adică să continuăm să majorăm dobânda de referință la următoarele ședințe de politică monetară", a spus Christine Lagarde la o conferință organizată la Frankfurt. "Obiectivul nostru primar nu este să creăm o recesiune. Obiectivul nostru primar este stabilitatea prețurilor și trebuie să ne îndeplinim acest obiectiv. Dacă nu ne îndeplinim mandatul, asta ar afecta cu mult mai mult economia", a subliniat Lagarde.

Președintele BCE a mai spus că "prima destinație" a majorării dobânzilor va fi aducerea lor în zona neutră, care nici nu stimulează, dar nici nu încetinește creșterea economică.

Presiunile inflaționiste declanșate de războiul Rusiei în Ucraina și criza energetică au determinat BCE să crească dobânda de referință pentru prima dată în ultimul deceniu, cu un nivel istoric de 75 de puncte de bază decis luna aceasta. Întrebarea este cum va proceda BCE de acum încolo, deoarece creșterea accelerată a prețurilor este însoțită de previziuni referitoare la o recesiune în zona euro.

Piețele financiare se așteaptă ca gardienii euro să adopte o nouă majorare de dobândă, tot de 75 de puncte de bază, la reuniunea de politică monetară din octombrie, iar până la finele anului dobânda la depozite, care este în prezent la 0,75%, să treacă dincolo de 2%. Însă, următoarea mutare a BCE va depinde în mare parte de datele privind inflația în zona euro în luna septembrie, care vor fi publicate vineri.

Economiștii se așteaptă ca Eurostat să anunțe că rata anuală a inflației în zona euro a urcat la 9,7% în luna septembrie, cel mai ridicat nivel înregistrat de la crearea zonei euro. Ar fi vorba despre un nivel al inflației de cinci ori mai mare față de obiectivul țintă al Băncii Centrale Europene (BCE), respectiv o creștere a prețurilor de 2%.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.