Christine Lagarde: BCE va majora dobânzile până când inflația va scădea la 2%
Telex » Știri 25 iulie 2022
Banca Centrală Europeană (BCE) va majora ratele dobânzilor până când inflația va reveni la ținta de 2%, a afirmat președintele BCE, Christine Lagarde, într-un interviu acordat grupului media german Funke Mediengruppe, transmite Reuters, preluată de Agerpres. Este cel mai puternic angajament al șefului BCE de până acum privind lupta contra inflației, care a atins luna trecută un nou maxim istoric, de 8,6%, în pofida sporirii temerilor unei recesiuni în blocul comunitar, din cauza efectelor războiului din Ucraina. Este un nivel al inflației de peste patru ori mai mare față de obiectivul țintă al BCE, respectiv o creștere a prețurilor de 2%.
„Vom majora dobânzile atât timp cât va fi necesar pentru a readuce inflația la ținta noastră”, a declarat Lagarde.
Reamintim că joi, Banca Centrală Europeană a majorat ratele dobânzilor, pentru prima dată în ultimii 11 ani, indicând că ar putea urma noi creșteri în 2022, și a anunțat un nou program de achiziționare de bonduri, pentru a ține sub control costurile de împrumut ale celor mai îndatorate state din zona euro.
Consiliul guvernatorilor BCE a decis majorarea cu 50 de puncte de bază a ratei dobânzii la facilitatea de depozit, la zero, de la minus 0,50%, într-un efort de a reduce nivelul record al inflației în zona euro. De asemenea, au fost majorate cu 50 de puncte de bază rata dobânzii la operațiunile principale de refinanțare și ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală, până la nivelurile de 0,50% și, respectiv, 0,75%.
„La viitoarele reuniuni ale Consiliul guvernatorilor BCE, o normalizare suplimentară a ratelor dobânzilor va fi adecvată. Decizia semnificativă de joi, de a renunța la ratele negative ale dobânzii, permite Consiliului guvernatorilor BCE să facă o tranziție spre o abordare a deciziilor de politică monetară la fiecare ședință în parte”, se arată în comunicatul instituției cu sediul la Frankfurt.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane