Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Christine Lagarde consideră că noile tulpini de coronavirus reprezintă un risc la adresa revenirii economiei

Christine Lagarde consideră că noile tulpini de coronavirus reprezintă un risc la adresa revenirii economiei

Telex » Știri 2 iulie 2021  

Economia zonei euro a evitat cel mai pesimist scenariu care se prefigura la începutul pandemiei de COVID-19, dar se confruntă în continuare cu riscuri de pe urma noilor tulpini de coronavirus, a declarat președintele Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, informează AFP și Reuters, preluate de Agerpres. BCE a început discuțiile cu privire la reducerea programului de achiziții de obligațiuni pe măsură ce economia iese din recesiunea provocată de coronavirus însă au apărut puncte de vedere opuse între decidenții din diferite țări.

„Îmbunătățirea perspectivelor economice, ca urmare a progreselor rapide ale campaniilor de vaccinare, a redus probabilitatea unor scenarii grave. Desigur, relansarea incipientă se confruntă în continuare cu incertitudini din cauza răspândirii mutațiilor virusului”, a spus președintele BCE în cursul unei audieri în Parlamentul European.

Acest avertisment vine într-un context în care oamenii de știință prognozează că varianta Delta a coronavirusului ar putea să se răspândească rapid în Europa.

Christine Lagarde a fost audiată de Parlamentul European în calitate de președinte al Comitetului european pentru risc sistemic (ESRB), organismul care supervizează stabilitatea financiară în Uniunea Europeană. În raportul său anual, ESRB a subliniat că cele mai îndatorate state din UE nu își permit o majorare a randamentelor la obligațiuni după ce au împrumutat sume mari de bani pentru a finanța răspunsul lor la pandemie.

În cazul în care condițiile din sectorul economic și financiar nu se vor deteriora în mod semnificativ, BCE ar putea ridica „la finalul lunii septembrie 2021” recomandarea adresată băncilor de a limita distribuirea de dividende, a mai spus Christine Lagarde. Această chestiune va fi examinată cu prilejul următoarei reuniuni a Comitetului european pentru risc sistemic, care va avea loc la 23 septembrie.

Înființat după ultima criză financiară, Comitetul european pentru risc sistemic identifică cele mai mari riscuri la adresa stabilității financiare a blocului comunitar și face recomandări către autorități, însă aceste recomandări nu sunt obligatorii.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.