MyWIZ - Business în cloud
Christine Lagarde previzionează până în septembrie o rată a dobânzii zero sau ușor peste

Christine Lagarde previzionează până în septembrie o rată a dobânzii zero sau ușor peste

Telex » Știri 25 mai 2022  

Președintele Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, a declarat că vede dobânda la depozite (care în prezent este la minus 0,5%) la zero sau „ușor peste” până la finalul lunii septembrie, ceea ce implică o creștere de cel puțin 50 de puncte de bază, transmite Reuters, preluată de Agerpres. Ar fi pentru prima dată după 2014 când dobânda la depozite ar reveni în teritoriu pozitiv.

La ședința de politică monetară din 14 aprilie, Consiliul guvernatorilor BCE a decis că rata dobânzii la operațiunile principale de refinanțare și ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală și la facilitatea de depozit vor rămâne nemodificate la nivelurile de 0,00%, 0,25% și, respectiv, minus 0,50%.

„Foarte posibil vom avansa în teritoriu pozitiv la finalul trimestrului trei din 2022”, a declarat Lagarde într-un interviu acordat Bloomberg.

Rugată să clarifice comentariul, oficialul BCE a adăugat: „Când nu mai ai dobânzi negative, ele pot fi la zero sau ușor peste zero. Aceste evoluții vor fi determinate pe baza proiecțiilor noastre și a orientării viitoare a politicii monetare (forward guidance)”.

Declarațiile lui Christine Lagarde s-au repercutat imediat asupra monedei euro, care s-a apreciat cu 0,4%, până la 1,0729 dolari. Luna aceasta, euro a atins un curs de 1,0349 dolari, cel mai scăzut din ianuarie 2017, dar de atunci s-a apreciat cu 3,6%.

În ultimele luni, însă, prețurile au explodat, pe fondul scumpirii alimentelor și carburanților din cauza unor factori precum războiul din Ucraina. Rata anuală a inflației în zona euro a atins un maxim istoric de 7,4% în luna aprilie și chiar și un indicator care exclude prețurile la alimente și energie a depășit cu mult ținta de 2% avută în vedere de BCE.

De mai multe luni, instituia de la Frankfurt se distinge prin ezitarea de a anunța în mod clar un calendar de înăsprire a condițiilor de creditare. Or, declarațiile de la începutul acestei săptămâni ale lui Christine Lagarde merg în direcția așteptărilor actorilor de pe piață, care mizează pe mai multe majorări de dobândă în a doua jumătate a anului.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.