Cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul, în creștere în primele trei luni
Numărul 19, 15-21 mai 2024 » Breviar statistic
Volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete) a crescut în primul trimestru al anului atât ca serie brută, cu 6,4%, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, cu 5,5%, raportat la perioada similară din 2023, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS), citate de Agerpres.
Potrivit INS, creșterea în primele trei luni ale anului a volumului cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete), serie brută, cu 6,4%, s-a datorat majorării vânzărilor de produse nealimentare (+12,3%), comerțului cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate (+2,7%) și vânzărilor de produse alimentare, băuturi și tutun (+1,8%).
Pe serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul în perioada 1 ianuarie - 31 martie 2024, comparativ cu aceeași perioadă din 2023, a urcat cu 5,5% pe fondul creșterii vânzărilor de produse nealimentare (+11,5%), comerțului cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate (+3,2%) și vânzărilor de produse alimentare, băuturi și tutun (+0,9%).
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni