Cinci pași simpli către finanțarea prin programul Orizont 2020
Numărul 7, 28 feb. - 6 mar. 2017 » Fonduri europene
Programul multianual de finanțare a cercetării și inovării Orizont 2020 pune la dispoziția cercetătorilor europeni care își propun să dezvolte produse sau servicii inovatoare cu un impact pozitiv la nivel global o multitudine de oportunități de finanțare. Comisia Europeană (CE) a elaborat un ghid simplificat al aplicantului, cu ajutorul căruia cei interesați își pot pregăti mai bine propunerile de proiecte pentru finanțare. Ghidul conține un manual online care explică pas cu pas procedurile de urmat, o listă de documente de referință, un spațiu virtual comun pentru cercetători și mai multe instrumente de verificare a viabilității unor astfel de proiecte.
♦ Pasul 1 – găsește un apel de propuneri care ți se potrivește
CE publică regulat, în portal, toate apelurile din cadrul programului de cercetare și inovare Orizont 2020. Tot aici se pot găsi informații despre apeluri suplimentare în secțiunea Alte oportunități de finanțare. În cazul în care aplicantul depune pentru prima dată o cerere de finanțare și nu este încă familiarizat cu programele, poate citi Manualul online pentru Orizont 2020. De asemenea, poate cere sprijinul Punctelor naționale de contact pentru a găsi cele mai potrivite apeluri pentru profilul pe care îl are. Companiile mici și mijlocii beneficiază de asistență și din partea rețelei Enterprise Europe.
♦ Pasul 2 – găsirea unui partener sau depunerea, individual, a unei propuneri
Cele mai multe proiecte finanțate de UE sunt cele ce presupun colaborarea a cel puțin trei organizații din diferite state membre ale UE sau țări asociate. Serviciile de căutare a unui partener îl ajută pe cel interesat să găsească organizații care își doresc să participe în astfel de proiecte. Tot aici poate publica oferta de colaborare.
De asemenea, se pot înregistra propuneri individuale din partea unor cercetători, echipe sau organizații. Acestea sunt finanțate, în principal, prin granturile Consiliului European de Cercetare (CEC) sau prin acțiunile Marie Skłodowska-Curie (MSCA), în timp ce IMM-urile pot depune cereri de finanțare prin Instrumentul pentru IMM-uri.
Orizont 2020 are ca scop și creșterea cooperării internaționale în domeniul cercetării, el oferind cercetătorilor din țările terțe oportunități de finanțare și participare în program.
♦ Pasul 3 – crearea unui cont în portal
Dacă cel interesat să acceseze fonduri prin Orizont 2020 are deja un cont în Portalul pentru participanți sau un cont de înregistrare UE, îl poate utiliza pentru toate activitățile viitoare. Are nevoie doar de un singur cont pentru oricare dintre serviciile securizate din Portal. Dacă nu are încă un cont, îl poate crea imediat, apăsând pe butonul Înregistrare/Register din capul paginii.
♦ Pasul 4 – înregistrarea organizației
Aplicantul trebuie să verifice întâi dacă organizația sa nu este deja înregistrată aici.
Dacă dorește să participe la o propunere de proiect, organizația sa trebuie să fie înregistrată. După înregistrare, va primi un cod de identificare a participantului (PIC) format din 9 cifre. Acest cod reprezintă identificatorul unic al organizației, urmând să fie folosit de Comisie ca referință în viitoarele interacțiuni.
Comisia are un registru online al organizațiilor care participă în programele de finanțare din domeniul cercetării și inovării, educației, audiovizualului și culturii. Acest lucru permite utilizarea consecventă a datelor lor oficiale și evită primirea de cereri multiple pentru același tip de informație.
♦ Pasul 5 – depunerea propunerii de proiect la Comisie
Pentru a depune propunerea de proiect, trebuie accesată secțiunea Depunere online a propunerii/Electronic Proposal Submission, disponibilă în paginile asociate unui apel de propuneri. Aplicantul trebuie să fie autentificat cu identificatorul unic al organizației pentru a începe completarea formularelor standard și pentru a prezenta propunerea Comisiei.
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial