MyWIZ, secretul contabililor de succes
Circulația pe DN7 Valea Oltului se închide pe timpul zilei, începând de astăzi până la 9 august

Circulația pe DN7 Valea Oltului se închide pe timpul zilei, începând de astăzi până la 9 august

Telex » Știri 8 iulie, 9:18  

Circulația rutieră va fi închisă pe timpul zilei, între orele 6.00 și 20.00, pe DN7 Valea Oltului, pe o porțiune de 8 kilometri, între Boița și Lazaret, în perioada 8 iulie - 9 august, a precizat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), pe Facebook, relatează Agerpres. Există câteva excepții în cursul zilei privind traficul rutier. Astfel, locuitorii din zona Lazaret și personalul care lucrează la spitalul psihiatric din zonă vor putea circula însoțiți de reprezentanți ai antreprenorului între orele 7.00 și 7.30 și 16.00 și 16.30. De asemenea, autovehiculele poliției, pompierilor și salvării vor avea acces în cazuri urgente, tot însoțite de reprezentanți ai antreprenorului.

CNAIR mai precizează că se închide parțial Valea Oltului, pentru a fi construită autostrada Sibiu - Pitești, pentru care se vor defrișa suprafețe mari de pădure în această perioadă, când "vremea favorabilă este limitată în zona montană".

"Construcția autostrăzii Sibiu - Pitești este esențială pentru România. În lungime de 122 de km, această autostradă face parte din Coridorul 4 Paneuropean (Coridorul Rin - Dunăre). Marea majoritate a transporturilor de persoane și de mărfuri pe ruta Est - Vest (Constanța - Nădlac) tranzitează acum această zonă pe DN7, în condiții care nu oferă suficient confort și siguranță rutieră. De aceea, construcția celor două secțiuni care traversează Carpații nu mai poate fi amânată! Secțiunea 2 (Boița - Cornetu) este una dintre acestea, iar de operațiunile de defrișare a versantului (derulate în perioada 08 iulie - 09 august) depind următoarele etape ale construcției care trebuie finalizată în 2028", se mai arată în anunțul CNAIR.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.