Clarificări privind dispozițiile OMFP nr. 2.100/2020, respectiv definiția obligațiilor bugetare restante, publicate în Monitorul Oficial
Telex » Știri 23 decembrie 2020
Ordinul nr. 3.179/2020 al MFP pentru completarea art. 2 din Procedura de anulare a obligațiilor de plată accesorii, aprobată prin Ordinul MFP nr. 2.100/2020, a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 1279 din 22 decembrie 2020. După cum am mai informat în CECCAR Business Magazine, actul normativ clarifică dispozițiile OMFP nr. 2.100/2020, respectiv definiția obligațiilor bugetare restante. Astfel, în scopul accesării facilităților prevăzute de OUG nr. 69/2020, sunt considerate restante și obligațiile bugetare datorate de debitorul aflat în insolvență pentru care s-a împlinit scadența până la data de 31 martie 2020, inclusiv, independent de existența unui tabel de creanțe sau a unui program de plată a creanțelor. MFP precizează că prin reglementarea propusă prin acest ordin nu se instituie un drept al debitorului aflat în insolvență de a beneficia de facilitățile fiscale, temeiul în baza căruia se poate naște dreptul debitorului aflat în insolvență regăsindu-se în legislația primară, respectiv OUG nr. 69/2020, cu respectarea condițiilor prevăzute de această ordonanță de urgență.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național