„Clientul apreciază, la profesionistul contabil, abordările integrate, calitatea consultanţei, de la idee până la implementarea proiectelor”
Numărul 37-38, 22 sept.-5 oct. 2020 » Cariere. Drumul spre performanță
Interviu cu Marilena Chelu, expert contabil, membru al Filialei CECCAR Satu Mare
Alexandra Rizea: Vă rugăm să vă referiți la principalele etape ale carierei dvs., cu accent pe acele fapte și date care evidențiază caracteristici definitorii, de ordin profesional, ale experților contabili și contabililor autorizați din țara noastră.
Marilena Chelu: Unul dintre momentele care mi-au marcat cariera a fost acela în care m-am alăturat domeniului financiar-bancar. Borna de început de carieră a reprezentat-o intrarea în echipa Băncii Comerciale Române – Sucursala județeană Satu Mare. În această instituție m-am format atât profesional, cât și personal, am ocupat mai multe funcții, începând cu aceea de șef al Serviciului Credite, până la director de sucursală județeană. Pe tot acest parcurs m-a ajutat foarte mult afinitatea pentru cifre, așa că am decis să susțin, în 2001, examenul de acces la profesia de expert contabil, pe care l-am și promovat. După câțiva ani am trecut și la întocmirea expertizelor contabile judiciare.
Sigur, sectorul bancar a avut și are numeroase elemente specifice. În ce măsură acestea fac parte din ceea ce numim profilul general al profesionistului contabil?
Informațiile economice ale entităților care solicitau diverse forme de finanțare au impus asimilarea de cunoștințe solide, mai ales în ceea ce privește interpretarea profundă a implicațiilor fiecărei solicitări. Faptul că am studiat în detaliu contabilitatea agenților economici m-a ajutat foarte mult în luarea deciziilor. Pe acest fond am asimilat cerințele activității în echipă și mi-am manifestat respectul față de muncă. Astfel, dorința de dezvoltare personală necontenită a avut un teren tot mai larg de acțiune. Atenția deosebită față de toate componentele financiare ale activităților economice mi-a permis să mă adaptez continuu la realitățile în mișcare, rămânând loială valorilor în care cred, în primul rând celor care definesc profesia contabilă. După o carieră de peste 20 de ani în activitatea bancară m-am reprofilat în zona de consultanță a agenților economici în întocmirea documentațiilor în vederea obținerii de fonduri europene. Apropierea de client, consilierea lui, de la idee până la implementarea unui proiect, îmi aduc mari satisfacții. Clientul apreciază cel mai mult acest tip de „abordare integrată”. Importanța stabilirii, împreună, a unui buget al proiectului cât mai bine fundamentat determină creșterea șanselor de reușită. M-am preocupat, în continuare, să aduc valoare adăugată fiecărui proiect, să-i ajut pe clienți să înțeleagă importanța stabilirii amănunțite a corelațiilor, a intercondiționărilor dintre elementele afacerilor, atât din categoria „veniturilor”, cât și din cea a „cheltuielilor” – toate în concordanță cu obiectivele proiectului și în acord cu cerințele finanțatorului. De-a lungul timpului am înțeles că perseverența și motivația sunt doi dintre factorii care m-au ajutat să echilibrez cariera cu viața personală.
Vă propunem, în continuare, să scoateți în evidență, atât în plan individual, cât și la nivelul Filialei CECCAR Satu Mare, câteva dintre acțiunile care vizează adaptarea pregătirii de specialitate la noile cerințe ale profesiei contabile, inclusiv la experiențele reliefate de dificila perioadă pe care o străbatem din cauza pandemiei de COVID-19.
Pregătirea profesională continuă s-a derulat în această perioadă în condițiile în care s-a confirmat că digitalizarea în domeniul contabil are un efect major, aș spune chiar decisiv, în poziționarea fiecăruia dintre noi pe piața serviciilor contabile. S-a confirmat că este extrem de important să fim la curent cu noutățile pentru a identifica noi zone în care competențele noastre pot și trebuie să fie valorificate. Chiar dacă am trecut (și trecem) cu toții prin această perioadă dificilă, marcată de stările de urgență și de alertă, noi, cei care au îmbrățișat profesia contabilă, ne-am continuat activitatea cu aceeași pasiune care ne definește, am fost alături de clienții noștri, bazându-ne pe tehnologie, pe metodele moderne de comunicare (WhatsApp, e-mail, Messenger). Activitatea noastră se reconfigurează cu o viteză amețitoare; în domeniul contabilității se dezvoltă aplicații care fac mai ușoare și mai rapide colectarea, înregistrarea și raportarea informațiilor economice. De aceea, pentru un profesionist contabil, este esențială capacitatea de a înțelege importanța menținerii unui standard cât mai înalt în oferirea serviciilor noastre de specialitate.
Considerațiile pe care le-ați expus ne conduc spre abordarea unei alte teme, strâns legată de prezent și viitor, și anume modul în care calitatea de membru al CECCAR a influențat evoluția dvs. profesională, precum și a colegilor. Ce elemente puteți prezenta în acest sens?
Într-o lume diversificată ca a noastră, apartenența la un grup profesional, la o breaslă – cum i se mai spune – generează puternice sentimente de solidaritate, simțindu-ne, astfel, noi, membrii CECCAR, mereu împreună, călăuziți de interese comune, astfel încât să fim capabili să identificăm soluții la problemele diverse care se ivesc zi de zi. În calitate de membri ai CECCAR, suntem cu toții o voce puternică, putem să împărtășim clienților bunele practici, să comunicăm eficient între noi, să dezbatem idei valoroase fără a ne simți constrânși de factori „exteriori”, așa cum se petrec lucrurile în condițiile pandemiei.
Este interesant de aflat, în continuare, ce anume a întreprins și întreprinde Filiala CECCAR Satu Mare atât pentru a răspunde cerințelor membrilor, cât și pentru îmbunătățirea permanentă a serviciilor prestate clienților, în condițiile pe care le-ați evocat.
În perioada excepțională prin care am trecut și trecem, Filiala CECCAR Satu Mare a ținut permanent legătura cu membrii în special prin intermediul mediului online, ne-a transmis comunicări prin e-mail, constituindu-se într-o veritabilă punte între instituții și profesioniștii contabili, tocmai pentru a facilita prestarea serviciilor care ni se solicită, mai ales – așa cum am mai subliniat – în conformitate cu evoluția legislației cu impact asupra domeniilor noastre de activitate. Deoarece pe prim-plan se afirmă tot mai puternic rolul nostru de principali consilieri ai clienților, ajutorul pe care-l oferim se focalizează pe cunoașterea și interpretarea corectă a măsurilor care le vin în sprijin pentru continuarea și extinderea businessului. Prin urmare, oferirea unei consultanțe de calitate este primordială. Ne-am străduit să acționăm astfel încât tot ceea ce întreprindem să le fie clienților de un real folos, să ne asigurăm că au înțeles și că știu să beneficieze de toate facilitățile fiscale care-i ajută să depășească această situație grea pentru toată lumea. În consecință, facem tot ceea ce putem mai bine pentru ca agenții economici să-și continue afacerile, să mențină în viață, prin performanțele lor, întreaga economie a țării.
Pornind de la evoluțiile actuale și de la cele care se conturează pentru viitorul mai mult sau mai puțin îndepărtat, vă rugăm să vă referiți la transformările care marchează „destinul” profesiei contabile în legătura lor strânsă cu cerințele erei digitale.
Singura șansă este să ne adaptăm, și nu oricum, ci prin creșterea capacității fiecăruia dintre noi de a anticipa evoluțiile viitoare, pe termen scurt, mediu și lung. În acest fel nu riscăm să fim puși în situații în care să nu putem găsi soluțiile adecvate, ci, dimpotrivă, ne afirmăm și ca profesioniști vizionari în totală consonanță cu orientările de bază ale întregii noastre organizații profesionale, CECCAR. Cu alte cuvinte, simțul perspectivei este esențial, iar în această privință sunt de subliniat numeroase inițiative la nivelul filialei și la scara întregii noastre organizații profesionale. Suntem conștienți de rolul nostru în viața economică și socială a României, adică să fim relevanți pentru clienții noștri în eforturile lor de menținere și consolidare a afacerilor. Această exigență se focalizează pe preocuparea permanentă de a fi receptivi la toate schimbările, ceea ce implică obligatoriu menținerea și amplificarea apetitului pentru studiu, pentru dezvoltare personală.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial