„Oamenii legii au...”. De câte ori n-ați auzit, stimați cititori, această formulă rostită, mai ales, la televizor? De regulă, prin sintagma cu pricina sunt desemnați polițiștii. Dar, oare, judecătorii, procurorii, lucrătorii de la ANAF și multe alte categorii de profesioniști nu sunt, la rândul lor, „oameni ai legii”? În definitiv, este de dorit ca mai toți cetățenii, indiferent de meseriile lor, să devină „oameni ai legii”, adică apărători – fie și numai prin propriul lor comportament – ai legilor, prin respectarea lor riguroasă și manifestarea intransigenței față de cei care le încalcă.

În limbajul cotidian, influențat puternic de noua limbă de lemn practicată cu o voioșie ieșită din comun de mass-media audiovizuală și tipărită (fără a mai vorbi despre așa-numitele rețele de socializare), întâlnim o cantitate incredibilă de „clișee” care nu numai că sărăcesc comunicarea, îi diminuează calitățile obligatorii, ci și reflectă deformat realitățile.

Citim, auzim și folosim mult prea des – ca urmare a extinderii exponențiale a telejustiției – formule precum „riscă o pedeapsă de…”, „zăngănitul cătușelor”, „dincolo de gratii”, „oameni în zeghe”, „acuzatul să-și dovedească nevinovăția”. În afară de faptul că astfel de expresii devin extrem de obositoare prin repetarea lor fără discernământ, ele conțin și erori de mai multe feluri. În cazul celui vinovat – dovedit ca atare numai de o hotărâre judecătorească definitivă –, „riscul” nu constă în sentința primită, ci în efectele sociale ale infracțiunii. Apoi, „cătușele” moderne nu prea „zăngănesc”, iar formula aferentă este folosită, de regulă, pentru a exprima o anumită satisfacție față de necazurile unor semeni a căror vinovăție nu a fost, deocamdată, dovedită. „Gratiile” nu mai simbolizează locuri de deținere din zilele noastre, la fel și „zeghea” nu mai e... la modă, după cum „vinovăția” trebuie dovedită de acuzator, dacă este să se respecte „prezumția de nevinovăție”.

Un alt „clișeu”, în temă, este cel exprimat prin cuvântul „prevenție”. Nu este vorba, în cazul acestui substantiv, de „prevenire”, ci de procedura penală a arestului preventiv. Tot necunoașterea proprietății unor termeni din sfera dreptului duce la folosirea improprie a unor cuvinte utilizate abuziv în producții gazetărești. Bunăoară, se confundă „justițiabil” cu „justițiar”. În primul caz, avem de-a face cu o persoană care este parte într-un proces, iar „justițiar” este acela care militează pentru cauze dezirabile, în special pentru respectarea drepturilor omului.

Și pentru că am amintit de aceste drepturi, s-ar impune să se renunțe și la „clișeul” următor: „A intrat în vizorul Justiției prin convocarea la DNA”. Conform Constituției, actul de justiție este exercitat exclusiv de judecători; procurorii – inclusiv cei de la DNA – sunt parte într-un proces (sau așa s-ar cuveni să fie), la egalitate cu apărătorii (avocații).

Cum se vede, chiar dacă ne limităm la un anumit domeniu, găsim „clișee” cu nemiluita. Dacă s-a condamnat, pe bună dreptate, „limba de lemn” antedecembristă, nu avem niciun motiv s-o cultivăm, în zilele noastre, nici măcar atunci când are un semn schimbat. (T.B.)