CNAB: Sistemul de plată a parcării la Aeroportul Henri Coandă a fost modernizat
Telex » Știri 2 septembrie 2022
Sistemul de plată a parcării la Aeroportul Henri Coandă din Capitală a fost modernizat, astfel că plata se face direct la ieșire, cu card bancar, iar recunoașterea numărului de înmatriculare se află printre noutăți, a anunțat Compania Națională Aeroporturi București (CNAB), citată de Agerpres. „Joi, 1 septembrie 2022, a fost operaționalizat noul sistem de parcare de la Aeroportul Internațional Henri Coandă București aferent parcărilor Plecări și Termen lung. Astfel, utilizatorii acestor parcări au la dispoziție un sistem modern cu eliberatoare/cititoare de tichete de parcare, care include și POS, precum și funcția LPR de recunoaștere a numărului de înmatriculare”, se precizează într-un comunicat al CNAB.
Modernizarea parcărilor de la AIHCB face obiectul programului de investiții „Modernizare Sistem Parcări AIHCB”, început la 15 mai 2021, și care este prevăzut a se încheia în iunie 2023.
În prezent, programul de investiții este finalizat în proporție de 85%. Valoarea contractului de proiectare și execuție încheiat cu Altimate SA are valoarea de 3,042 milioane euro (fără TVA).
La finalizarea proiectului, plata parcării va putea fi efectuată și printr-o aplicație mobilă, precum și prin SMS. În prezent, parcarea poate fi achitată cu numerar sau card bancar, fie la unul dintre cele 16 automate de plată instalate în parcările Sosiri, Plecări și Termen Lung, fie la cele 2 puncte de încasare cu operator (amplasate în Terminalul Plecări Extindere și pe culoarul de legătură dintre Plecări și Sosiri), precum și, cu cardul, direct la POS-urile de la terminalele de ieșire din parcări.
„Precizăm că în luna decembrie 2021 a fost operaționalizat sistemul de parcare aferent Parcării Sosiri”, susțin reprezentanții CNAB.
Aeroportul Internațional Henri Coandă București dispune în prezent de un număr de 1793 locuri de parcare publică, repartizate în Parcare Plecări (437 locuri), Parcare Sosiri (588 locuri), Parcări Termen lung (768 locuri).
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice