CNAIR a desemnat constructorul ansamblului de poduri peste Prut de la Ungheni
Telex » Știri
23 iulie 2024
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a desemnat constructorul ansamblului de poduri peste Prut de la Ungheni, informează Mediafax. Potrivit lui Cristian Pistol, directorul CNAIR, câștigătorul contractului are la dispoziție 151,68 milioane de lei (fără TVA) și 24 de luni (6 luni proiectare și 18 luni execuție) pentru construcția podurilor, a drumului de legatură cu Autostrada A8 (Târgu Mureș – Iași – Ungheni) și a punctului de trecere a frontierei.
Contractul este finanțat din Fonduri Europene Nerambursabile.
„Se va asigura o nouă legătură rutieră între România (județul Iași) și Republica Moldova (raionul Ungheni)”, a scris pe Facebook Cristian Pistol.
Potrivit acestuia, podurile, câte unul pentru fiecare sens de circulație, vor avea o lungime de minimum 261,20 m fiecare.
Contractul va putea fi semnat după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestații, respectiv după soluționarea acestora.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni