CNAIR a semnat contractul pentru elaborarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic pentru Autostrada Brașov – Bacău
Telex » Știri 25 mai 2020
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţă că a semnat contractul de servicii „Elaborare Studiu de Fezabilitate și Proiect Tehnic de Execuție pentru Autostrada Brașov – Bacău”, în valoare de peste 20 milioane lei, fără TVA. Durata contractului este de 30 de luni, din care 18 luni pentru elaborarea studiului de fezabilitate, 8 luni pentru elaborarea proiectului tehnic de execuție şi 4 luni pentru acordarea serviciilor de asistență tehnică cu privire la procesul de achiziție al contractului/lor de lucrări și pentru obținerea finanțării aferente lucrărilor. Finanţarea va fi asigurată din fonduri europene nerambursabile.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial