CNAIR avertizează asupra unei aplicații neautorizate pentru achiziția rovinietei
Telex » Știri 13 iunie 2023
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a avertizat astăzi asupra existenței unei aplicații neautorizate pentru achiziția rovinietei. „CNAIR informează utilizatorii rețelei de drumuri naționale și autostrăzi din România că aplicația mobilă Aircash nu este autorizată pentru încasarea tarifului de utilizare (rovinietă)”, a transmis CNAIR printr-un comunicat de presă citat de Mediafax. Compania roagă utilizatorii să achite rovinieta doar pe portalul deținut de către CNAIR sau la distribuitorii autorizați, care se regăsesc pe site-ul oficial al companiei.
CNAIR anunță că nu își asumă nicio responsabilitate cu privire la accesarea de către utilizatori, în vederea achitării rovinietei, a unor portaluri web/aplicații mobile neautorizate.
„În același timp, subliniem faptul că, la achiziționarea unei roviniete prin intermediul aplicației Aircash, utilizatorii achită costuri suplimentare față de prețul real al unei roviniete (ex: pentru o rovinietă cu valabilitate de 7 zile pentru un autoturism, pe portalurile web autorizate de către CNAIR un utilizator achită echivalentul a 3 euro, reprezentând tariful stabilit de legislația în vigoare, iar prin aplicatia Aircash suma achitată este de 5 euro, din care 2 euro reprezintă taxa VOI (Vignette Online Identification))”, mai arată CNAIR.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial