CNAIR: Emiterea rovinietelor și peajelor prin SMS ar putea fi întreruptă astăzi, între 17:00 și 20:00
Telex » Știri
11 august 2023
Emiterea rovinietelor și peajelor prin SMS poate fi afectată astăzi, în intervalul orar 17:00 - 20:00, ca urmare a unor lucrări de mentenanță și întreținere a unor echipamente tehnice cu care sistemul de emitere roviniete/peaje este interconectat, informează Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), citată de Agerpres.
Potrivit CNAIR, ar putea fi afectată emiterea rovinietelor și peajelor prin SMS prin intermediul portalului erovinieta.ro și al aplicației mobile etarife.
Astfel, pentru evitarea aplicării unor sancțiuni contravenționale, utilizatorii rețelei de autostrăzi și drumuri naționale au obligația de a achita rovinietele și peajele prin intermediul celorlalte modalități puse la dispoziție de către CNAIR prin distribuitorii autorizați.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc