CNAIR intenționează să instaleze 20 de stații de încărcare a vehiculelor electrice pe autostrăzile A1 și A2
Telex » Știri 11 februarie 2020
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) intenţionează să instaleze 20 de staţii de încărcare a vehiculelor electrice pe autostrăzile A1 şi A2, finanțarea proiectului urmând să fie făcută în întregime din fonduri private, a anunțat compania, cotată de Mediafax. Staţiile vor fi amplasate pe autostrada A1, tronsoanele Nădlac – Timişoara – Sibiu şi Piteşti – Bucureşti şi pe autostrada A2, Bucureşti – Constanţa.
Pe A1, tronsonul Nădlac – Timişoara – Sibiu, staţiile vor fi amplasate în municipiul Orăştie, în oraşele Pecica şi Recaş, precum şi în comunele Itia (Hunedoara) şi Cristian (Argeş). Pe A1, tronsonul Bucureşti – Piteşti, două staţii vor fi amplasate în municipiul Piteşti, precizează CNAIR.
Pe A2 Bucureşti – Constanţa, două staţii vor fi amplasate în municipiul Feteşti, două în oraşul Murfatlar, două în comuna Vâlcele (Călăraşi) şi două staţii în comuna Cernica (Ilfov).
Finanţarea proiectelor va fi făcută în întregime din fonduri private, în baza unui contract de utilizare zona drum, cu o durată de nouă ani, conchide sursa citată.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile