CNAIR: Patru sisteme de cântărire moderne instalate la punctul de frontieră Borș 2
Telex » Știri
30 octombrie 2020
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a pus în funcțiune patru sisteme de cântărire în mers a vehiculelor rutiere în punctul de frontieră Borș 2, de la granița României cu Ungaria. Potrivit unui comunict al companiei, au fost instalate două sisteme de cântărire pe sensul de intrare în România și două pe sensul de ieșire din țară, în zona de lucru a personalului CNAIR din Agenţia de Control și Încasare Borș 2.
Aceste sisteme de cântărire au în componență camere de supraveghere video, tip ANPR, care asigură preluarea automată a numerelor de înmatriculare și imaginea asociată a fiecarui vehicul ce trece prin zona de control și introduce automat în aplicația informatică datele preluate.
Cele patru sisteme puse în funcțiune fac parte dintr-un contract aflat în derulare, care prevede dotarea cu 18 astfel de sisteme de cântărire a punctelor de trecere a frontierei. Valoarea contractului este de peste 5,5 milioane lei, fără TVA.
,,În urma montării noilor tipuri de cântare la Calafat, valoarea încasărilor a crescut exponențial în acest punct de trecere a frontierei, iar acum am condus comisia de recepție pentru alte 4 astfel de cântare la Borș 2. Automatizarea și softurile moderne reduc la maximum posibilitățile de fraudă în această activitate. Dotarea cu aceste cântare moderne reprezintă un pas important pentru tarifarea corectă a traficului de marfă, fără a mai permite incertitudini sau suspiciuni pe acest segment”, a declarat Ovidiu Barbier, director general adjunct al CNAIR.
Festivalul Cărților Deschise, o fereastră spre fascinanta lume a cunoașterii
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale